Teen Press 
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter
Alex Vlad are 26 de ani şi este doctorand la UNATC. Membru în diverse jurii şi participant la numeroase spectacole şi festivaluri, este, de asemenea, asistent la Tania Filip şi Gelu Colceag. Vom vorbi în cele ce urmează cu şi despre un om care se bucură de succes ca o încununare a muncii sale.
Teen Press: Am înţeles că în spectacolul trecut nu au făcut parte din recuzita ta mărul şi inelul. Ce e cu ele?
Alex Vlad: Nu, mãrul a apãrut de la început. Inelul nu apãruse, dar e util. Inelul e, de fapt, verigheta.
T.P.: Am înţeles că ai participat la festivalul One Man/Woman Show. Ai fost dezamăgit de faptul că nu ai trecut de semifinală?
A.V.: Nu, pentru cã festivalul era destinat studenţilor. Eu nu mai sunt student. Am participat în festival, dar participarea mea nu a fost pentru premiu. A fost o participare în cadrul festivalului, punct. Spectacolul „Actorul“ a mai fost la Festivalul Internaţional de la Sibiu, a fost şi în festivalul „Passage“ şi acum ar trebui, poate, dacã e selectat, sã mai intre într-un festival.
T.P.: De la ce vârstă ai decis să urmezi UNATC şi cine te-a influenţat în luarea deciziei?
A.V.: Nu am decis neapărat să urmez UNATC-ul, mă interesa să urmez cursuri de teatru. Am ajuns la UNATC, poate din întâmplare. Teatru cred că voiam să fac de când eram prin clasa a VI-a, a VII-a.
T.P.: Ai avut pe cineva în familie care te-a influenţat sau…
A.V.: …Nu, nu în familie. Părinţii mei lucrează în presă. Dar mergeam la teatru de mic iar prin generală, nu mai ştiu exact când, probabil că m-a prins mai tare microbul ăsta şi a rămas cu mine.
T.P.: Ai participat la numeroase festivaluri şi spectacole. A existat vreun eveniment care te-a demoralizat sau unul care te-a motivat, în mod special, să continui cu actoria?
A.V.: Aproape de fiecare dată a fost o confirmare. Fie că participarea la un eveniment, atrăgea un altul, fie că acel festival sau eveniment îmi aducea un premiu, toate au fost confirmări. 99% din cazuri au fost confirmări. Probabil că am fost eu norocos. Habar nu am! Lucrul ăsta m-a făcut, în schimb, să vreau să demonstrez, iar şi iar. Sunt foarte mulţi oameni care au noroc şi demonstrează o dată sau de două ori cu un proiect sau două din când în când. Mie mi-a plăcut să demonstrez de fiecare dată. Cu tot ce fac. La fiecare reprezentaţie. La un moment dat am ajuns să îmi dau seama că am mai multe proiecte refuzate decât proiecte realizate. Atât în teatru, cât şi în film. Deci am refuzat enorm. Dar asta din cauză că am vrut să am încredere în oameni, în proiecte, în text, în tot înainte să incep să lucrez.
T.P.: Gurile rele atacă domeniul actoriei, din cauza salariilor care se oferă în ţara noastră. Tu cum vezi viitorul actoriei în România?
A.V.: România oferã publicului larg aproximativ 500 de actori pe an. Din aceşti 500 de oameni, în zece ani rămân trei. Se triază în timp. Cei care aleg să fie angajaţi într-un teatru, bănuiesc că trebuie să tragă foarte tare, pentru că riscul de a face numai porcării e mare. Pentru că niciun teatru nu are în repertoriu numai proiecte bune. Odată angajat, dacă ai fost trecut la avizier, trebuie să lucrezi. Pentru că, dacã zici nu, directorul are toate motivele să-ţi spună: „Dragul meu, la uşă aşteaptă încă 100 care vor postul ăsta, eşti liber să pleci“. Eu, unul, militez pentru tot ce înseamnă teatru de buzunar, teatru underground, teatru independent ş.a.m.d. Deja există teatre de proiecte. De foarte mult timp există Act, mai nou născut „Metropolis“, care iarăşi e un teatru de proiecte. Sunt o groază de teatre micuţe, care funcţionează aşa. Există şi prin ţară. Ultimul care s-a deschis, în sensul ăsta, cred că e teatrul din Tulcea. Deci văd viitorul în zona asta. În afară se lucrează foarte mult pe proiecte, în ideea că acea echipă de oameni care lucrează la proiectul „X“ repetă şi apoi joacă acel spectacol timp de o lună, să zicem, zilnic. La noi, când e gata un spectacol, se joacă doi – trei ani, dar fracturat. Adică o dată azi, o dată peste trei sãptãmâni. E altfel!
T.P.: Ce planuri de viitor ai? Includ acestea posibilitatea de a deveni profesor?
A.V.: În momentul de faţă, fiind la doctorat la UNATC, implicit sunt şi asistent universitar acolo. Pe de altă parte, undeva în 2009 am început să susţin cursuri de „arta actorului“, workshop-uri şi am lucrat până acum în multe locuri. Fie am fost plecat prin ţarã cu workshop-uri, fie am lucrat prin ARCUB. Ultima oară am avut un atelier la Iaşi, unde am fost în juriu, într-un festival şi am susţinut un atelier de „arta actorului“. Susţin cursuri prin asociatia culturală IRSCA – Gifted Education, deci da, paşii mi se îndreaptă şi spre a fi profesor, dar lent. Primează mai mult „arta actorului“. Ca proiecte de viitor… urmează să fie o premierã la Teatrul Foarte Mic. Spectacolul se numeşte „Locuri calde“. Am încă trei spectacole în repetiţii, care urmează să apară, dar nu vreau să vorbesc foarte mult despre astea, pentru că nu ştiu unde vor hotărî regizorii să monteze proiectele. Lucrez la nişte scenarii şi scriu teatru. Piesa „Locuri calde“ care urmează să aibă premiera acum în toamnă, am scris-o împreună cu regizorul… Cam asta ar fi.
