Ani de liceu

de Cosmin Ciortan – colaborator
foto: Cristian Puchiu – seminarist foto

Liceul este poate cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om. Preţ de patru ani de zile – sau poate chiar mai mulţi, dacă eşti mai puţin norocos – momentele plăcute se întrepătrund cu cele mai puţin fericite, lăsând în urmă nişte amintiri pe care nu le vei uita până când vei părăsi acest loc.
Aşa cum era însă şi normal, anumite aspecte s-au schimbat în timp, unele în bine, altele în rău. Începând de la îmbrăcăminte, până la atitudine, mai nimic nu mai seamănă cu ceea ce obişnuia să se întâmple cu, să zicem, 20 de ani în urmă. Dar este asta bine? Este asta rău?
Să ne întoarcem puţin în timp, undeva la sfârşitul anilor ’80. Probabil că aţi văzut filmul „Liceenii“, aşa că vă puteţi face o idee despre cum arăta viaţa de liceu în acele vremuri. Nu diferă foarte mult de adevăr. Elevi care chiar învăţau carte, care se ajutau între ei la nevoie, care participau la diferite activităţi extraşcolare. Nu existau diferenţe prea mari între elevi, asta şi din cauza erei comuniste care nu permitea
acest lucru.
Din nou în prezent. Mai seamănă ceva cu acele vremuri? Interesul elevilor pentru învăţătură tinde să ajungă spre zero, greu se întâmplă să mai găseşti adolescenţi care să gândească că şcoala le poate oferi ceea ce ei au nevoie. Chiulitul de la ore nu mai este ceva nou pentru nimeni. Deşi, treaba asta poate fi cu două tăişuri… 🙂
Ţinuta elevului a suferit schimbări drastice în ultimii 20 de ani. De la costumul cu cravată, la blugii şi tricoul din zilele noastre, care tind să devină o nouă uniformă neoficială.
Însă, toate astea se pot interpreta şi altfel. Libertatea de care noi ne bucurăm şi-a pus serios amprenta asupra noastră. Da, este bine să nu ţi se impună ce să vorbeşti sau cu ce să te îmbraci. Dar asta până unde? Am ajuns să abuzăm de toată această libertate.
În liceele bine cotate din Bucureşti, elevii de peste 18 ani au ajuns să vină la şcoală cu maşini care mai de care mai impresionante. Sunt eu singurul care se gândeşte că acest lucru este greşit? Dacă nu vrei să foloseşti transportul în comun, poţi oricând apela la o bicicletă pentru a te deplasa, nu e nevoie neapărată de maşini de zeci de mii de euro.

Cum elevii din trecut păreau nişte copii „xerox“, aşa părem şi noi, cei din prezent. Diferenţa constă în faptul că lor li se impunea acest lucru, în schimb noi am ales să fim aşa cu bună ştiinţă. Noi am ales să fim diferiţi faţă de ei, dar oare este acesta un lucru bun?
Nu ştiu dacă pe viitor se va mai schimba ceva, dar este clar că făgaşul pe care am intrat momentan nu poate fi unul de bun augur…