Review: Filmul “Reservoir Dogs”

Regizor: Quentin Tarantino

Anul apariției: 1992

„Reservoir Dogs” nu este vreun film ambițios, care încearcă sa facă ceva surprinzător, nemaivăzut, ce nu a mai fost făcut niciodată. Nu este un film care are efecte speciale care sa taie răsuflarea, nu are în distribuție cei mai cunoscuți actori, nu prezintă un subiect greu de abordat sau teme si motive intrigante. Totuși, nu ezită să impresioneze orice spectator deoarece este un film… inedit.

Despre ce este vorba? Un jaf al unui magazin de bijuterii merge prost iar tălharii care supraviețuiesc se suspectează unul pe celălalt, crezând că unul dintre ei lucrează mână în mână cu LAPD (Los Angeles Police Department) . În aparență acesta e subiectul, dar de fapt este o analiză mascată a psihicului uman, tâlharii fiind puși într-o situație critică unde fiecare minut contează iar în joc le sunt însăși viețile. Vă avertizez: filmul este extrem de violent iar temele abordate sunt mature.

 Prima dată când am văzut filmul a fost la vârsta de 14 ani, când într-o seara schimbam canalele la televizorul din sufragerie, căutând un film sau un documentar cu care să mă delectez mâncând pufuleți. Tot schimbând posturi, am nimerit pe MGM: filmul „Reservoir Dogs” de-abia începuse. După doar două minute am pus telecomanda deoparte, zâmbind: știam că găsisem un film bun, deși la vremea aceea nu mă așteptasem să fie atât de bun. Ce m-a captivat? Dialogul sclipitor și modul în care sunt încadrate scenele mi-a atras atenția de la bun început. Prima scena a filmului se petrece la un restaurant, personajele aflându-se in jurul mesei, fiind gata să plătească pentru consumație. Aceasta scenă e inedita deoarece cu ajutorul replicilor memorabile si cadrelor largi cunoaștem toate personajele importante ale filmului în doar cinci minute, lucru care este foarte greu de realizat și greu de găsit în lungmetrajele din prezent. De aici încolo, toate scenele sunt structurate similar, fiind animate până și momentele de respiro unde personajele conversează.

Personajele principale sunt șase tâlhari (jucați de Harvey Keitel, Michael Madsen, Tim Roth, Steve Buscemi, Edward Bunk si însuși Tarantino) și cei doi asociați ai lor, Eddie( Chris Penn ) si Joe Cabot( Lawrence Tierney ), care plănuiesc jaful. Acestora li se dau nume de cod, fiecare fiind o culoare diferită, și li se spune să nu se împrietenească pentru a se concentra exclusiv asupra jafului. Filmul nu ne arată nici măcar o singura scenă cu jaful in sine, întreaga acțiune petrecându-se înaintea sa sau după ce acesta a fost înfăptuit. Cu toate astea reușim să ne imaginam ce s-a petrecut cu ajutorul câtorva replici ale personajelor. Acest fapt face ca spectatorul să nu fie unul pasiv, căruia i se oferă informația de bun, ci unul activ, care trebuie să pună cap la cap evenimentele petrecute.

 Nu voi spune mai nimic despre povestea filmului deoarece nu doresc să vă stric experiența, totuși aș dori să vorbesc puțin despre structura filmului și despre personaje. Evenimentele nu se derulează in ordine cronologică, scenele fiind separate între prezent si trecut; sunt secționate cu mare atenție, menținând atenția spectatorului de la început la final. În prim plan este pusă interacțiunea dintre tâlhari, iar faptul că fiecare poseda o personalitate aparte si un set diferit de principii face ca acțiunea propriu-zisă filmului să devină interacțiunea personajelor, dialogul și comportamentul lor, și nu un set de evenimente. Scenariul este scris integral de regizor. Replicile sunt memorabile și de impact iar atenția spectatorului este captată de dialogul interesant al personajelor.

 Tâlharii poartă conversații intrigante despre subiecte aparent banale, dar care le dezvăluie motivațiile și personalitatea replică după replică, înainte de jaf. După jaf se întorc unul împotriva celuilalt, încercând să afle care dintre ei este trădătorul ce lucrează pentru LAPD, tensiunea crescând din ce în ce mai mult, personajele rezultând la violență și nu la cuvinte. Astfel este portretizată natura impulsivă a omului, care mai degrabă ar acționa rapid si violent decât lent si calculat. Conversațiile se transformă rapid in amenințări cu pistolul, personajele ajungând să fie rănite in moduri brutale. Violența din „Reservoir Dogs” este foarte diferită față de alte filme deoarece nu există de dragul divertismentului audienței. De fiecare dată când un personaj este rănit se întâmplă în mod brutal, neașteptat, spectatorul fiind surprins si dezgustat. Violenșa este folosita ca o unealta cu care personajele sunt împinse sa își arate adevărata față dar și pentru a face spectatorul sa guste din pericolul situației; tehnica folosită e aparte, de mare efect si tipică lui Tarantino.

De asemenea, filmul are și o coloană sonoră foarte bună, cu piese clasice alese de Tarantino, precum “Stuck in the Middle With You” de Stealers Wheel. Un fapt inedit este că versurile pieselor sunt în relație directa cu scenele în care sunt folosite.

Debutul cinematografic al lui Quentin Tarantino a fost un succes răsunător pentru tânărul regizor, filmul fiind apreciat de critici și de public în egala măsură. „Reservoir Dogs” este un film unic, unde nu primează efectele speciale sau acțiunea exagerată, ci personajele în sine și modul în care interacționează cu ajutorul dialogului fantastic, scris de Tarantino.

Vă invit cu mare drag să vizionați filmul și vă asigur ca veți avea o experiență de neuitat. Poate chiar vă va plăcea atât de mult încât veți vrea sa îl revedeți cu prietenii sau familia (eu unul l-am văzut de opt ori).

            Vizionare plăcută!

 

Text de Marius Dogaru

Sursa foto: tvtropes.org