Cum a fost la târgul de carte “Gaudeamus”

 

În perioada 22-26 noiembrie 2017, a avut loc cea de-a douăzeci și patra ediție a celui mai mare târg dedicat celor pasionați de lectură, Târgul Gaudeamus. Acesta s-a ținut în Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo, fiind prezenți circa 300 de expozanți, și aproximativ 800 de evenimente editoriale și profesionale. De asemenea, președintele de onoare a fost celebrul scriitor și jurnalist, Matei Vișniec.
Fiind pasionată de lectură, am decis să particip și la această ediție a Târgului de Carte, ca în fiecare an. Deși am mers duminică, în ultima zi a desfăsurării acestuia, am fost plăcut surprinsă să văd cât de mulți oameni erau prezenți. Incă dinainte de a intra în Pavilionul Central, pe aleea din fața acestuia, era adunată o mulțime de oameni, de toate vârstele, care se uitau la produsele tradiționale, expuse la chioșcurile din lemn.
Primul lucru care mi-a atras atenția în momentul în care am intrat a fost editura Humanitas, al cărei stând era foarte bine organizat fiind poziționat chiar în fața intrării. De o parte și de alta a acesteia, erau editura Corint, editura Rao și editura Nemira.
Inițial, m-am simțit puțin dezorientată, copleșită de aglomerație și de multitudinea de variante pe care le aveam, neștiind pentru un timp cu ce editură să încep. Într-un final, m-am decis și m-am oprit la editura Corint, unde am fost plăcut impresionată de modul ordonat în care fuseseră așezate cărțile, standul fiind impărtit pe categorii, pornind de la cărți de istorie, de literatură clasică și terminând cu volume fantasy pentru tineri. Mi-au atras atenția două cărți, poziționate totodată și în centrul acestui stand, întrucât lansarea lor avusese loc vineri, 24 Noiembrie. Prima, intitulată “Fiica lui Stalin” este scrisă de Rosemary Sullivan care vorbește despre viața Svetlanei Allinueva, unicul copil al celebrului dictator rus. A doua, “Insemnări Intime și Politice” de Adolf Hitler, în ediția francezului François Delpla, infătisează cititorilor însemnările făcute de Hitler, referitoare la discuțiile dintre membrii naziști importanți în congresele ținute în legătură cu soarta Războiului, între anii 1941 și 1942.
Continuând cu mica mea escapadă în acest univers al literaturii, m-am oprit la editura Humanitas, unde am fost surprinsă să văd cât de multe lansări de cărti, deopotrivă ale autorilor români și străini, avuseseră loc de-a lungul săptămanii. Pe rafturile albe, poziționate paralel unul fată de celălalt, erau frumos așezate cărțile noi, care parcă te îndemnau la lectură. În zona volumelor fantasy mi-am petrecut cea mai mare parte din timp, fiind dornică să aflu despre cât mai multe cărti. Mi-au atras atenția câteva dintre volumele lansate în acele zile, precum “În inima țării” scrisă de sud-africanul John M. Coetzee.
Am continuat să merg pe la standurile diferitor edituri, printre care editura Polirom, editura Trei editura Niculescu și editura Nemira. Într-un final, obosită de la atâta mers, am plecat acasă, fericită și incărcată cu un bagaj cultural mai bogat decât atunci când am venit.
Consider că Târgul de Carte Gaudeamus este un eveniment la care merită să participi, la orice vârstă, deoarece se pot găsi volume pentru oricine și sunt sigură că voi merge și în anii următori.

Text de Ilinca Zama

Sursa foto: evz.ro