Liceul meu – Dinu Lipatti

Liceul meu – Dinu Lipatti

de Irina Constantin – redactor
foto: Georgiana Balaban – fotoreporter

Gheorghe Zamfir, Angela Gheorghiu, Delia Matache, Elena Gheorghe, componenții trupei El Negro și Adela Popescu. Ce au aceștia în comun? Toate sunt doar câteva nume cunoscute care au absolvit prima unitate de învățământ muzical din România – Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti“.

Situat pe strada Principatele Unite, la câteva minute de centru, Lipatti atrage atenția trecătorilor prin arhitectura sa deosebită. Pentru cine nu știe, Dinu Lipatti a fost un mare compozitor, pianist și pedagog român, ales postum membru al Academiei Române. Ar trebui menționat și faptul că acest liceu a mai purtat două denumiri: Școală Medie de Muzică Nr. 1 (1949) și Liceul de Artă.

Intrăm în clădire și ne dăm seama instant care este specificul liceului, dacă nu am intuit deja după nume. Holul de la intrare este pictat cu numeroase instrumente, iar pereții sunt împânziți cu afișe ale evenimentelor organizate de liceu.

Liceul meu – Dinu Lipatti

Dintre acestea, amintim „Arte, Territorio, Cultura“, Festivalul Internațional de Artă „Micul Paris“, Concursul „Micul Marele Actor“, Concursul Internațional de Pian „Tudor Dumitrescu“, proiectul Grundtvig și Concursul Național de Teoria Muzicii „Victor Ceaicovski“. Liceul organizează spectacole și concerte în colaborare cu elevi din Suedia, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“ și Liceul „Maria Stern“ din Germania.

Dinu Lipatti oferă atât învățământ liceal, cât și de gimnaziu și școală primară. La nivel de specializare, elevii dispun de secția actorie și secția instrumentală, unde beneficiază de studiul unor materii deosebite, cum ar fi istoria muzicii, armonie, contrapunct și orchestră, respectiv trombon, nai, țambal, percuție și canto (clasic sau popular).

Liceul meu – Dinu Lipatti

Liceul se mândrește cu o trupă rock – Nexxt Jazz-Rock Band –, stagiune permanentă în liceu și o stagiune la Ateneul Român, dar și cu numeroase premii la concursuri naționale și internaționale. De asemenea, profesorii din „Dinu Lipatti“ participă și au succes la concursul de la Centrul Cultural Valladolid, Spania.

De menționat este și orchestra liceului, condusă de maestro Nicolae Radu. Aceasta a susținut concerte în țări precum Germania, Franța, Tunisia, Bulgaria și Polonia, dar și în țară: la Parlament, la Palatul Cotroceni și la Primăria Sectorului 2 și 4. Același succes are și corul „Dinu Lipatti“, cu concerte în Grecia, Austria și Polonia.

Liceul meu – Dinu Lipatti

La etaj, observăm o plăcuță aurie pe care este inscripționat „sala Bach“: o cameră rotundă, în care găsim un pian și mai multe scaune. Imediat lângă aceasta, mai sunt două săli: una de pian și una pentru flaut. În fiecare dintre săli, am surprins două eleve în timpul repetițiilor.

Liceul meu – Dinu Lipatti

Am coborât scările și am ieșit din liceu, lăsând în urma noastră muzica ce se auzea de la ferestrele sălilor. Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti“ este, cu siguranță, un liceu cu tradiție. Nu este de mirare că este pe primul loc în topul liceelor de artă de cinci ani.

  • Viorica

    dacă sunt din altă ţară voi putea da la dmitere?vreau să dau anul ăsta 2015 puteţi să mă ajutaţi? cînd se desfăşoară examenele şi de ce am nevoie? ce să pregătesc şi ce documentaţie trebuie ?