Liceul meu – Colegiul National „Cantemir Voda“

Liceul meu: Colegiul Naţional „Cantemir Vodă“Liceul meu: Colegiul Naţional „Cantemir Vodă“

de Ioana Miclea – seminarist
foto: Robert Stoica – seminarist foto

Pus parcă strategic pe strada Viitorului, la numărul 60, Colegiul Naţional „Cantermir Vodă“ reprezintă şi din punct de vedere arhitectural, dar şi educaţional, o instuţie impunătoare.

Având o istorie de peste o sută de ani, clădirea liceului a fost declarată monument istoric încă din 1992, datorită stilului arhitectural deosebit pe care îl are.

Liceul meu: Colegiul Naţional „Cantemir Vodă“

În spatele uşilor grele de lemn se află un liceu care se poate lăuda cu o istorie inedită şi cu profesori plini de idei inovatoare. Pe noi ne-a îndrumat prin liceu domnul Crăciun Ionuţ, profesor de română şi coordonatorul clubului de debate „Cantemir dezbate“.

Oferindu-ne un tur rapid, am putut observa, la subsol, cantina (aflată în plin proces de împodobire) şi graffiti-ul creat de elevi pe un perete de la subsol, neterminat, însă. Ieşind în curtea din spate a liceului, profesorul ne-a arătat biblioteca, aflată în renovare şi totodată ne-a destăinuit una dintre pedepsele aplicate copiilor problematici: cei aflaţi în pragul exmatriculării vin aici să aşeze cărţile pe rafturi.

Liceul meu: Colegiul Naţional „Cantemir Vodă“

Holurile lungi şi întortocheate ne-au plimbat pe lângă „after-school“-ul copiilor de clasa a V-a, pe lângă biblioteca digitală („Cu toate acestea, nici un elev nu o prea frecventează“, a adăugat profesorul) şi chiar până la locul de chiulit al elevilor – un loc amenajat la mansardă, lângă clasele de informatică, care dispune chiar şi de canapele şi bonus: nu are camere de luat vederi.

Liceul meu: Colegiul Naţional „Cantemir Vodă“

Şi cine spune că liceul Cantemir nu are iniţiativă, se înşeală! Pe lângă ziua şcolii, care se desfăşoară în fiecare an pe 26 octombrie, colegiul demarează şi promovează foarte mult proiecte cum ar fi: „Festivalul Naţional de Arte pentru liceeni LicArt“, coordonat de un profesor din liceu, Proiectul Comenius „Citizen of CARE-LAND“, clubul de discutii „Eu sunt…! “ şi realizarea revistei liceului, „Inorogul“.

Liceul meu: Colegiul Naţional „Cantemir Vodă“

După un asemenea tur, nu e de mirare că până şi noi am fi vrut să ne mutăm în acest liceu!

  • Andreea Grigore

    Avem biblioteca digitala??? Sa stii ca noua ni se cer poze la “Ed artistica” si nu stim pentru ce le dam si unde se duc pozele alea in eventualitatea in care profesoara ni le ia. Nu recomand liceul asta nimanui, nimanui nu ii pasa de ceea ce se intampla in scoala (directorul) si doar ni se cersesc bani pentru investitii in lucruri pe care nu le vedem.

  • Andreea Grigore

    Plus, profesorii nu au absolut nicio initiativa. Aa, ba au! Descopera mereu modalitati noi de a pleca mai devreme, de a veni mai tarziu.

    Iar cantina e in “plin proces de impodobire” de doi ani. Directorul se lauda la fiecare inceput de an cu cantina lui si abia anul asta scolar a fost data in folosinta.

    • Zorica

      Stai sa-ti zic de cand e aia cu cantina…
      Am un pretenas care e in anul 2 la facultate. Cand a intrat in Cantemir, prima sedinta directorul vorbea de cantina.

  • hihi

    Anul trecut am terminat acest liceu…nu ii recomand nimanui sa mearga acolo, toti isi baga picioarele in voi si directorul e corupt si o sa va ceara bani pt orice, de la cea mai mica absenta la faptul ca ati intarziat la ore, el va cere bani sau favoruri….are si parti amuzante, adica faptul ca daca nu ai tu initiativa, toti te vor lasa in pace…eu nu am facut tema la matematica niciodata in 4 ani de liceu…problema totusi e ca in a 12-a tre sa recuperati singuri pt BAC, intrucat profii vostri sunt 99% incapabili…Insa e genul de liceu care iti permite sa ai timp liber (uneori prea mult)…a, si inca ceva, sunt foarte, foarte multi baieti :))

  • Ioan-Victor Schengen Dragan
  • E un liceu jalnic cu un director hoț. Noroc că mai există câțiva profesori mai faini, care chiar fac treabă. În rest… chiar nu înțeleg de ce este într-un anume “top” liceul ăsta.

    Am petrecut acolo 3 ani.