Interviu cu Luca Istodor – activistul LGBT care ne inspira sa gandim altfel

Interview Luca Istodor_Olivia Mihale_Fotograf al RCTP_441 (1)

de Corina Nita – corespondent
foto: Olivia Mihale – fotoreporter

De curând, l-am cunoscut pe Luca Istodor, activist LGBT, voluntar al Asociației ACCEPT, creator al Festivalului Super și student la Harvard University. A acceptat să stea de vorbă cu noi și iată ce am aflat:

Reporter: Ce înseamnă să fii activist LGBT?
Luca Istodor:
Cred că semnificația stă în educarea oamenilor în așa fel încât să îi faci să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat să accepți pe cineva așa cum e și ce înseamnă să îi accepți orientarea sexuală. În practică, include mai multe chestii, cum ar fi programe de educație, evenimente care să crească vizibilitatea comunității LGBT și cazuri juridice de discriminare care ajung în justiție si care sperăm că au o rezolvare și un răspuns. Se poate aplica în orice. În foarte multe domenii există discriminare.

R.: Povestește-mi despre Asociația ACCEPT.
L.I.:
Asociația ACCEPT face proiecte pe toate domeniile. Eu m-am ocupat de un Game Night și de un Quiz Night cu întrebări de istorie LGBT. În momentul ăsta există un proiect prin care voluntarii au fost încurajați să aibă propriile lor idei pe care mai apoi să le implementeze. Eu, de exemplu, sunt la Rainbow Families, care e un grup de suport pentru părinții persoanelor LGBT. Din acest proiect fac parte și părinții mei.

Interview Luca Istodor_Olivia Mihale_Fotograf al RCTP_441 (2)

R.: Ce presupune acest proiect, mai exact?
L.I.:
Vin părinți care se ajută reciproc să-și accepte cum trebuie copiii. Mi se pare că într-o foarte mare parte problemele persoanelor LGBT există și din cauza faptului că nu sunt acceptați de părinți. Inclusiv eu am avut problema asta când le-am spus…

R.: Cum au reacționat părinții tăi?
L.I.:
Când au aflat nu au avut reacția ideală. Întâi, mi-au spus că sunt confuz și că nu știu despre ce e vorba. Nu voiau să accepte că fiul lor este homosexual. Se gândeau că este o scăpare, o fază. Până la urmă m-au ascultat cu adevărat și au reușit să mă accepte.

R.: Prietenii tăi ce reacție au avut?
L.I.:
Prietenii au reacționat ok. În afară de una sau două persoane care mi-au spus că nu mă cred, că nu e adevărat. Dar până la urmă a fost bine. De prin clasa a VIII-a am început să vorbesc despre chestia asta cu prietenele mele de atunci. Într-a IX-a, le-am spus și cred că atunci am acceptat-o și eu. Apoi, au aflat din ce în ce mai mulți oameni din liceu. Totul a venit foarte natural și nu am avut nicio problemă.

R.: Mi-ai vorbit mai devreme despre discriminare. Tu când te-ai simțit prima dată discriminat și cum ai reușit să depășești momentul?
L.I.:
Mi se pare că eu am avut destul de mult noroc. Oamenii au fost destul de înțelegători cu mine. În școală, nu pot să zic că m-am simțit discriminat. Probabil că cel mai tare m-am speriat după ce mi-am făcut blogul. Am primit o amenințare în care mi s-a spus că dacă nu îl șterg o să fiu bătut. Până atunci, nu erau decât înjurături, dar nimic atât de grav. M-am panicat, dar am ales să ignor amenințarea. Uite, eu cred că există două tipuri de persoane care discriminează: cele care discriminează și pentru care mai există totuși o speranță, în sensul că pot să înțeleagă la un moment dat dacă li se explică totul cum trebuie. Iar cealaltă categorie constă în oamenii de care cei din comunitatea LGBT ar trebui să se ferească, fiindcă pot deveni foarte agresivi. Nu doar verbal, ci și fizic.

Interview Luca Istodor_Olivia Mihale_Fotograf al RCTP_441 (17)

R.: Tu ce le-ai spune? Cum crezi că i-ai convinge să înțeleagă într-o oarecare măsură situația?
L.I.:
Pur și simplu le-aș răspunde la întrebări. Cu ai mei, de exemplu, aduceam în continuu subiectul ăsta în discuție, după ce le-am spus de orientarea mea sexuală. Auzisem de la alți oameni că părinții lor au reacționat prost inițial, după care se purtau de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Discuția este cheia. Daca nu discuți, lucrurile nu evoluează în niciun fel. Nu găsești nicio soluție. Dar, de categoria care nu vrea să înțeleagă trebuie să te ascunzi. Deși, eu nu sunt ce acord cu asta.

R: E adevărat că poate să devină periculos, dar eu mă gândesc că, cu cât ajung mai mulți oameni să accepte că sunt așa și să o și arate lumii, cu atât se reduce și rata discriminării. Pride-ul până la urmă nu e un fel de campanie care încurajează să recunoști cum ești? Să nu te ascunzi?
L.I.:
Și mie mi se pare la fel asta cu scăderea ratei discriminării. Mi se pare că dacă poți vorbi despre asta cu cineva apropiat, care este homosexual, accepți mai ușor decât dacă ai vedea așa ceva la televizor. De chestiile alea te distanțezi puțin, mai ales că vin cu un aer de scandal. Iar Pride-urile sunt un fel de campanii pentru vizibilitatea comunității. Au pornit din SUA la un moment dat, când oamenii au ieșit în stradă inițial sub formă de protest. Încet, încet au reușit să obțină drepturi. Acum Pride-ul este mai mult o combinație între protest și celebrare, cel puțin la noi în țară. În statele mai dezvoltate, cred că a luat o formă de sărbătoare. La noi, încă e vorba de vizibilitate și obținerea drepturilor.

Interview Luca Istodor_Olivia Mihale_Fotograf al RCTP_441 (23)

R.: Trist e că au trecut atâția ani și oamenii din comunitatea LGBT încă trebuie să se ascundă.
L.I.:
Ce mă sperie pe mine e că n-au trecut chiar atât de mulți ani. În alte state da, fiindca oamenii au drepturi încă de prin anii `70-`80. Gândește-te că la noi se întâmplă asta doar din 2002. Până atunci, a fost în vigoare articolul 200 prin care homosexualitatea era interzisă. Asociația ACCEPT s-a înființat înainte ca articolul acesta să fie eliminat. Ei au luptat cu asta. Erau la limită cu legea. Nu au avut mari probleme pentru că pe atunci era destul de multă presiune internațională. Ceea ce mi se pare aiurea este că au înlăturat articolul înaintea vizitei unui ambasador homosexual, care nu putea să riște să facă închisoare. Adică, nu s-a schimbat legea pentru binele comunității LGBT din România.

R.: De ce crezi că în unele state este permisă căsătoria între persoanele de același sex, dar în țara noastră nu?
L.I.:
Cred că durează. Are legătură cu articolul 200. Oricum mi se pare că lucrurile s-au schimbat și la noi față de primii ani. În mod clar s-au schimbat mentalitățiile. În alte țări, sunt oameni mult mai deschiși la minte, probabil fiindcă nici nu au trăit într-un regim comunist, iar lucrurile s-au mișcat mai ușor. Cred că și Biserica ortodoxă ne influențează destul de mult. Face tot ce se poate ca să nu accepte comunitatea LGBT și mai ales ca să nu se legalizeze căsătoria între persoanele de același sex. Eu zic că Biserica ar trebui să fie separată de stat. Am înțeles că ei nu vor ca un cuplu gay să se căsătorească în biserică, dar la starea civilă ar trebui să fie complet altceva. E exact ca și căsătoria heterosexuală.

R.: Ce ai schimba la societatea în care trăim?
L.I.:
Evident că ar trebui să fie mult mai multă acceptare și implicare. Există conceptul de toleranță, care nu mi se pare chiar ok. Oamenii susțin că sunt toleranți, în sensul că n-au nimic împotriva cuplurilor gay, atâta timp cât nu se afișează. Probabil că e un fel de evoluție, dar nu tocmai. Tot aceeași idee de discriminare e la bază. Ideea e să se ajungă în stadiul în care comunitatea LGBT să fie acceptată complet.

Interview Luca Istodor_Olivia Mihale_Fotograf al RCTP_441 (11)

R.: Vorbește-mi despre Festivalul Super. Cum a început?
L.I.:
Super a pornit de la foarte puțin. În clasa a X-a, am făcut o proiecție la Cinema Studio în care și-au prezentat cinci persoane filmele. Apoi, ni s-a spus că e o idee bună și că ar trebui să continuăm. Așa că, proiectul inițial s-a transformat în festival. Anul trecut am primit niște fonduri de la YouthBank cu care am reușit să ne acoperim o parte din costuri. Anul ăsta însă, am primit încă 30.000 de Lei de la CNC, pe lângă banii de la YouthBank. Am reușit să ne dezvoltăm foarte mult. Au venit foarte mulți oameni și chiar am reușit să depășim cu mult stadiul inițial. Am căpătat multă notorietate. Chiar au început să meargă lucrurile. Am format și o echipa care să fie destul de unită și ne-am organizat mult mai bine.

R.: Am auzit de Harvard. Felicitări! Cum ai reușit să intri și de ce ai ales Harvard?
L.I.:
Mulțumesc. Sincer, nu credeam că o să fiu admis. Am aplicat prin noiembrie și am primit răspunsul în decembrie. Am aplicat tot early și la Stanford, dar am fost respins. Eram foarte dezamăgit și descurajat și nu credeam că o să am șanse să intru la Harvard. Mi se părea mult prea sus și, inițial, nici nu era pe lista mea de opțiuni. Am adăugat-o într-o zi fără să le zic alor mei. Au aflat doar când trebuia să completeze niște documente financiare. Apoi, am fost chemat la interviu. Nu le-am zis nici de interviu până nu am aflat că am fost acceptat pe 31 martie. Nu aș fi ales Harvard dacă nu primeam bursă integrală. Erau niște costuri mult prea mari.

R.: Ce trebuie să faci ca să primești bursă? Care au pașii pe care a trebuit să îi urmezi?
L.I.:
Trebuie să aplici la facultatea respectivă și să trimiți documentele financiare, iar ei îți oferă bursă în funcție de veniturile părinților. Sunt vreo zece facultăți care îți acoperă toate cheltuielile. Apoi trebuie să trimiți notele din liceu și punctajul de la SAT. Îți cer și tot felul de eseuri, cât mai multe recomandări, documentele acelea financiare, activitățile pe care le-ai făcut în timpul liceului și foarte important e eseul personal, în care îți spui cumva povestea de viață.

Interview Luca Istodor_Olivia Mihale_Fotograf al RCTP_441 (12)

R.: Ai vrea să rămâi în State după terminarea facultății?
L.I.:
Sunt foarte confuz cu privire la viitorul meu în momentul ăsta. Inițial, voiam să devin regizor de film și să rămân în State, dar e destul de complicat cu viza. Apoi, a apărut oportunitatea cu activismul LGBT și m-am gândit că pot să fac mai multe într-o țară ca România. E destul de complicat momentan, dar cred că o să-mi dau seama în timpul facultății. La Harvard sunt o mulțime de oportunități de studii în străinătate pe timpul facultății. Internship-uri, proiecte, cercetări; dar, clar vreau să fac chestia asta în România. Mai ales să creez o organizație care să se răspândească prin toată țara. Asta mi-ar plăcea foarte mult.

R.: Ce ți-a plăcut cel mai mult din toate activitățile astea?
L.I.:
Nu știu exact. E foarte… rewarding. Cred că ăsta e cuvântul. Îmi spun diferiți oameni că prin proiectele LGBT i-am ajutat să se accepte pe ei înșiși sau să relaționeze cu prietenii și familia. Asta m-a motivat să continui cu activismul LGBT, în ciuda problemelor și discriminării. Am avut mereu un scop bine definit. Ți-am zis, cred că am fost și destul de norocos. N-am avut prea multe probleme și sper că nu o să am nici mai departe. În afară de activism, mi-a plăcut și Super foarte mult. Și regia de film. Să știu că există un produs artistic și să știu că eu l-am creat… Am reușit să transmit ceva cu lucrurile pe care eu le-am controlat și conceput. Partea asta de creație poate să fie și în activismul LGBT, în sensul că pot face ceva și pe tema asta; aș putea să le combin. Nu cred că pot să zic că îmi place ceva mai mult. Sunt foarte diferite. O să continui să mă implic în ambele. Să văd doar ce o să fac și în timpul facultății.

Interview Luca Istodor_Olivia Mihale_Fotograf al RCTP_441 (10)

R.: Ce persoane te inspiră?
L.I.:
Hmm… Înainte, mi se părea foarte nașpa să ai modele. Să te iei după cineva anume și să nu fii tu însuți. Nu găseam pe nimeni care să mă inspire cu adevărat. Dar apoi, am găsit chiar două persoane. Mai întâi, profesorul meu de română. Nu am mai văzut niciodată o persoană de peste 30-40 de ani care să asculte pe bune ceea ce au alte persoane de zis. E foarte deschis la noutate și la diferite opinii. De foarte multe ori oamenii nu ascultă cu adevărat și sunt fixați pe anumite chestii. El chiar ascultă și încurajează.
Apoi, mai e cineva de la Asociația ACCEPT cu care am lucrat și care m-a introdus în activismul LGBT, ținând cont și de celelalte tipuri de activism pentru drepturile omului. El mi-a spus că oamenii nu se încadrează într-o singură categorie. Sunt o grămadă de identități. De exemplu, faci activism LGBT dar ții cont și de celelalte organizații și te gândești și la persoanele de etnie rromă sau cele cu dizabilități. Ții cont de orice rasă, sex și gen. Să nu fii fixat pe o singură chestie și să ajungi să ai un proiect restrâns. Ideea e să vezi și celelalte lupte pentru drepturile omului, fără să îți pierzi tu scopul. Trebuie să te gândești și la celelalte tipuri de discriminare și să ajuți la combaterea lor.

R.: Unde te vezi peste zece ani?
L.I.:
Eu mă tot gândesc că dacă mă mai întorc în România o să fac o organizație LGBT, dar care să fie axată mai mult pe alte orașe din România. Și asta e o problemă. Sunt chestii în București și mai sunt și în Cluj câteva proiecte. În restul României, mai sunt doar chestii foarte mici. Mi s-ar părea foarte important să fie mai multe organizații prin țară. Ce face un om din comunitatea LGBT dacă se află într-un oraș mic sau într-un sat?