Interviu Oliviu Craznic

oliviu_carznic-pita_ioana-fotoreporter-teenpress-01

de Raluca Băceanu – redactor
foto: Ioana Piţa – fotoreporter

Oliviu Crâznic este tânărul autor român care a impus în literatura noastră genul gotic, printr-un roman care a plăcut imediat publicului şi criticilor. „… şi la sfârşit a mai rămas coşmarul“ este cartea sa de debut, bazată pe cronici medievale şi învăluită într-o ceaţă de mister care nu pluteşte numai în jurul acţiunii, ci şi în jurul conceperii operei propriu-zise…

R.: Ai debutat anul acesta în literatură, la vârsta de 31 de ani, cu romanul „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul“. Este pentru tine scrisul o pasiune mai veche, sau una mai recentă?
Oliviu Crâznic: Am scris întotdeauna, nu am fost însă niciodată mulţumit de rezultat, din acest motiv am publicat atât de târziu. Am aşteptat să scriu ceva care să fie suficient de original şi care să mă satisfacă în întregime. Am vrut să scot o carte care să nu aibă probleme, cel puţin din punctul meu de vedere.

R.: Ce ne poţi spune despre romanul tău?
O.C.: Este un omagiu adus goticului american şi englez, începând cu Walpole, şi terminând cu Lovecraft şi Poe. Este o carte întunecată dar cu o morală puternică, practic o încercare de a releva cauzele şi înfăţişările Răului, consecinţele alegerii căii greşite. Am încercat în primul şi în primul rând să restabilesc pe piaţă un gen care încă este citit, dar care nu se mai scrie de ceva vreme. În literatura română el lipseşte aproape cu desăvârşire, exceptând unele nuvele de Voiculescu, şi „Domnişoara Christina“ a lui Mircea Eliade, cel puţin din câte ştiu eu. Aşa că am crezut că ar fi momentul să încercăm să revenim la acest stil în literatura universală şi să îl aducem şi în literatura română.

oliviu_carznic-pita_ioana-fotoreporter-teenpress-02

R.: Eşti primul autor român care a abordat goticul în adevăratul sens al cuvântului, după mai bine de 200 de ani de când dispăruse din literatura străină. Cum de ţi-a venit ideea de a scrie un roman gotic? Crezi că era timpul ca şi în literatura română să se regăsească acest gen?
O.C.: Nu ştiu dacă sunt primul, pentru că există foarte mulţi autori români insuficient promovaţi. Am auzit de curând că Vladimir Colin ar fi scris „Pentagrama“, care ar fi o abordare gotică. Nu am citit-o, nu ştiu să îţi spun; deci este posibil să mai fie astfel de tentative. Din păcate, dacă există, nu au fost aduse în atenţia publicului, ceea ce este o pierdere. Oricum, în mod cert este un gen care la noi nu este bine reprezentat. Atât eu, cât şi prietenii mei citim gotic şi cum nu a mai apărut nimic în ultima perioadă nici în literatura străină, nici în cea română, m-am gândit să umplu acest gol, în măsura în care îmi va fi posibil. Dar cred că era timpul să fie abordat, dintr-un motiv foarte, foarte evident: la ora actuală, pe piaţa românească predomină eseurile, romanele-jurnal, poeziile, romanele de viaţă, biografiile, extrem de puţine cărţi cu acţiune. Şi, în ceea ce priveşte stilurile gotic sau horror, nu ştiu dacă avem ceva.

R.: Postfaţa romanului este impresionantă. Are aproape 100 de pagini. De ce atât de mare?
O.C.: Iniţial, trebuia să aibă 20 de pagini şi a pornit de la sugestia Ioanei Lăzărescu, o amică de-a mea care mi-a citit cartea şi care avea câteva nelămuriri în legătură cu menţiunile făcute în roman. Mi-a sugerat că ar trebui să adaug nişte note de subsol pentru cei care sunt mai puţin familiarizaţi cu subiectul. Astfel, am decis să fac o postfaţă, prin care să aduc câteva explicaţii. În momentul în care m-am apucat de ea, mi-am dat seama că am un material foarte vast şi că ar fi păcat să nu îl folosesc, chiar dacă succint.

R.: Vampirii şi vârcolacii au devenit reţeta succesului atât în carţi, cât şi la TV. Prisma prin care ai abordat subiectul vampirilor este total diferită, practic, le relevi adevărata lor natură. Ce părere ai despre felul în care a fost înfăţişat supranaturalul în ultimii ani, în literatură?
O.C.: Acesta este un alt motiv pentru care am scris cartea: abundenţa de filme şi de cărţi cu subiectul vampiri, în care sunt prezentaţi total diferit de menţiunile din cronici. Mitul este alterat atât de rău, încât practic nu mai este recunoscut, vampirii nu mai au nicio legătură cu creaturile care se presupuneau că există în perioada medievală. Am simţit nevoia să le restabilesc adevăratul lor caracter şi să-i aduc cititorului în faţă acest aspect. De asemenea, o glorificare a răului, peste tot prezentă în literatura contemporană, în care vampirii sunt toleraţi, acceptaţi, iubiţi, plăcuţi, înţeleşi, mi s-a părut o problemă de morală şi am dorit să mai restabilesc puţin echilibrul şi în domeniul ăsta.

oliviu_carznic-pita_ioana-fotoreporter-teenpress-03

R.: Pe coperta interioară a cărţii întâlnim portretul unei tinere atrăgătoare. Cine este? Să înţeleg că ea te-a inspirat în vreun fel în privinţa personajului feminin principal, Adrianna de Valois?
O.C.: (n.r. zâmbeşte) Da, Elena este o prietenă foarte apropiată, ei îi datorez cartea, ea m-a inspirat să scriu şi mi-a inspirat personajul în întregime. Felul de a vorbi, de a se comporta, de a arăta, de a gândi al vicontesei corespund, eu consider 100%, caracterului şi înfăţişării Elenei. Este o fată deosebită căreia îi datorez multe, o prietenă deosebită şi am dorit prin portretul de pe coperta interioară să îi mulţumesc şi să îi arăt recunoştinţa mea pentru tot ce a făcut pentru mine.

R.: A jucat şi muzica un rol important în conceperea operei tale?
O.C.: Un rol foarte important a jucat muzica, atât în conceperea operei mele cât şi în viaţa mea. În principal, melodiile care îmi plac mie au şi texte epice, toate se inspiră la rândul lor din opere sau din cronici, cărţi sau filme. Pot să dau un exemplu simplu: „Wolfshade“ şi „Full Moon Madness“, ale lui Moonspell, sunt două melodii care respectă perfect mitul vârcolacilor, care creează o atmosferă potrivită şi care m-au ajutat foarte mult să transpun pe hârtie întâmplările din roman, pentru că mi-a fost mai uşor să îmi imaginez descrierile din cronici odată ce am ascultat pe fundal melodiile respective.

R.: „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul“ a fost un roman bine primit de critici, foarte apreciat, un roman cu care ai debutat în forţă. La ce să ne aşteptăm pe viitor? Misterul va mai fi prezent la fel de pregnant şi în viitoarele tale proiecte?
O.C.:
Într-adevăr, a fost un roman bine primit de critici. Am primit premiul I pentru Cel mai bun roman la Concursul naţional de literatură „Visul“ 2010. De asemenea am ocupat locul I în Topul cititorilor pe „Agenţia de carte“, secţiunea Proză. Şi, da, voi continua cu romanele şi povestirile de mistere, dar voi aborda în acelaşi timp şi genul SF. Urmează să îmi apară în scurt timp două povestiri, una gotică, una steampunk. Mai am în lucru câteva romane, atât pe gotic cât şi pe SF, precum şi un „real fantasy“, un gen pe care sper să-l fi descoperit eu, în sensul că este vorba de întâmplări care se pot petrece în universul nostru, ceea ce le dă un aer de credibilitate şi realitate, deşi sunt situate într-un univers complet diferit.

oliviu_carznic-pita_ioana-fotoreporter-teenpress-04

R.: Cine este misteriosul Oliviu Crâznic în viaţa de zi cu zi?
O.C.: În viaţa de zi cu zi nu este deloc misterios şi este consilier juridic (n.r. zâmbeşte). Pasionat de mistere!

R.: Ai un mesaj pentru cititorii Teen Press, iubitori de fantasy şi de mistere în general?
O.C.:
Le mulţumesc pentru felul în care au susţinut aceste genuri de-a lungul timpului, pentru tot ceea ce au făcut pentru literatura română şi străină şi îi îndemn să meargă mai departe pe acest drum, deoarece pot găsi aici filosofie, morală, istorie şi multe alte aspecte care îi vor ajuta în viaţa de zi cu zi.

  • sorana

    un interviu interesant ,pe masura celor 2 tineri despre care vom mai vorbi ,cu siguranta,felicitari si succes in noul an!

  • adina

    Very cool.

  • OLIVIU CRÂZNIC: …şi la sfârşit a mai rămas COŞMARUL
    Un roman fosrte interesant si foarte bine scris. Recomand

  • mult succes noului autor din partea-mi,desi nu prea sint realmente interesat de genul lui.in fapt cautam cu totul altceva (despre colin este vorba) si as vrea sa fac o corectie necesara cred eu.VLADIMIR COLIN SI PENTAGRAMA NU AU NIMIC IN COMUN CU orice ar parea sau la moda “cool” s-ar dori a fi GENUL GOTIC.tineretul asta daca o tine tot asa s-ar putea sa descopere intr-o zi ca mai tot ce e in jurul nostru si poate chiar noi toti sintem…”gotici” 🙂
    p.s. hai pe bune,lasati-o mai moale rogu-va!