Interviu cu trupa „Bazzar“

Interviu Bazzar_Ioana Gheorghiu_fotoreporter-6

de Maria Micuda – colaborator
foto: Ioana Gheorghiu – fotoreporter

În micul lor studio, ne-a întâmpinat cu dulciuri şi zâmbete în acorduri muzicale trupa „Bazzar“, formată din cinci membri – Maria Claudia Popină (voce), Daniel Dobrin (chitară), Szili Iakab (clape şi voce), Mihnea Cojocaru (bas) şi Dan Șorici (tobe). Deşi este înfiinţată recent, această trupă de cover-uri a susţinut peste 30 de concerte, atât în cluburile din Bucureşti, cât şi în afara capitalei. Prietenoşi şi plini de entuziasm, au vrut să împărtăşească cu noi amintiri, secrete şi experienţe.

R.: Cum s-a format această trupă?
Claudia
: În urmă cu aproape doi ani, eu am luat iniţiativă şi i-am adunat pe baieţi. În faza incipientă, dintre membrii actuali eram doar eu cu Szili şi Dani Dobrin, iar acum o săptămână, ni s-a alaturat şi Dan Șorici la tobe.

R.: De unde provine numele?
C.:
Numele nu este legat de nicio poveste din păcate. A fost o alegere de moment şi am hotărât cu toţii că sună bine şi că ar fi uşor de reţinut.

R.: Care au fost primele voastre contacte cu muzica?
Daniel Dobrin:
Primă oara am făcut cunoştinţă cu pianul pe la șapte, opt ani, iar cu chiatara, pe la 15-16 ani. Am fost autodidact, nu am luat niciodată lecţii particulare.
Mihnea: La mine este o poveste amuzantă. Prin clasa întâi, mama neputând să ajungă să mă ia de la şcoală, un prieten de-al lui tata m-a dus la el acasă. În spatele bibliotecii avea o orgă. Din curiozitate, ca orice copil, voiam să aflu la ce este bun acel instrument. El mi-a făcut o demonstraţie, cântând o melodie, după care eu am reprodus-o imediat. El a fost cel care mi-a descoperit talentul şi cel care mi-a îndemnat părinţii să mă dea la cursuri de pian. Apoi, prin liceu, am început să studiez chitara şi basul.
Dan șorici: Eu la 17 ani am avut primul contact cu muzica. Aveam un prieten care se apucase de chitară şi curând m-a molipsit şi pe mine. Ulterior, m-am decis să îmi formez propria trupă şi să urmez cariera de toboşar.
Szili: Eu am primit o clapă de Crăciun la trei ani. Fiecare clapă apăsată reproducea o melodie, iar după câteva minute am reuşit să reproduc linia melodică auzită. Auzindu-mă, ai mei au decis să mă dea la un profesor de pian. Cu toate acestea, am facut cursuri doar o săptămână.
C.: Cântam prin casă si încă de mică îmi plăcea Whitney Houston. Prin clasa întâi, la serbările de Crăciun şi de Paşte, doamna învăţătoare mă alegea mereu să cânt în faţă, acompaniată de cor. Apoi, mi-a impulsionat părinţii să mă dea la cursuri de canto. Acest plan a eşuat, deoarece mama susţinea învăţătura înaintea muzicii. Mai târziu, m-am apucat de canto, dar eram foarte emotivă şi am renunţat la scurt timp. Pe la 16 ani, am intrat într-o trupă de cover-uri din Buzău. După experienţa de solistă într-o trupă live, am decis că asta vreau să fac în viitor.

Interviu Bazzar_Ioana Gheorghiu_fotoreporter-5R.: Povestiţi-ne despre activitatea voastră înainte de înfiinţarea trupei „Bazzar“ .
D.D.:
Nu am trecut prin multe trupe. Am început pe la vârsta de 19-20 ani, am ajuns clăpar într-o trupă de vârstnici. Nu eram foarte încântat, nu îmi placeau în mod deosebit clapele. Pe vremea aceea, nu aveam prea multă experienţă, făcusem înainte doar pian şi era ceva total nou pentru mine. Alături de ei, am învăţat ce însemnau acordurile şi tonurile. Încă de pe atunci, îmi plăcea chitara, dar ştiam că trebuie să studiez mult ca să ajung sus. La început, neavând o experienţă cu acest instrument, mi-a fost frică să cânt în trupe. În rest, am mai avut maximum trei colaborări stabile înainte de „Bazzar“.
M.: La liceu am început activitatea cu diverse trupe. Împreună cu nişte prieteni, am decis să formăm o trupă. Nu aveam propria sală de repetiţii şi plăteam cu ora la sălile publice. Astfel, am ajuns să cunosc alţi oameni cu care am avut diverse colaborări. Apoi, la facultate, nu am avut foarte mult timp liber şi cântam ocazional. După, a aparut trupa „Bazzar“, o trupă de suflet, aş putea spune.
D.Ș.: Eu am cântat cu numeroase trupe de cover-uri (în jur de opt trupe). Am colaborat şi cu Horia Brenciu în cadrul unor emisiuni la radio și cu Alina Eremia. Aş putea spune că am o experienţă variată în acest domeniu.
S.: Prima trupă din care am făcut parte, cântând la bas a fost înființată de profesorul nostru de muzică prin clasa a patra. Apoi, la liceu, am cântat alături de o trupă cu care făceam naveta de la Braşov la Câmpulung, unde cântam ocazional. Treptat, am ajuns la București şi am decis să rămân aici.
C.: Timp de aproape opt ani, am cântat cu o trupă de cover-uri din Buzău. Am petrecut mult timp împreună şi mi-a fost greu să mă despart de ei, dar simţeam că mă plafonasem destul de tare. Apoi, am avut o colaborare cu Baletul „Iuno Dance“, unde împleteam dansul cu muzica. Ulterior, am câştigat un concurs internaţional, iar când m-am întors în ţară, am mai avut două scurte colaborări. Apoi, am înfiinţat această trupă. Am avut un an foarte condensat alături de actualii mei colegi, simt că suntem în această formulă de o viaţă.

R.: Care este cea mai placută amintire pe care o aveţi împreună?
D.D.:
Pentru mine, cea mai importantă amintire din punct de vedere al performanţei muzicale a fost concertul nostru din „Tribute“, unde sonorizarea a fost impecabilă şi entuziasmul nostru s-a reflectat în melodiile cântate. Oricum, toată experienţa alături de ei a fost şi este plăcuta cu bune şi cu rele. Fiecare evoluție individuală ne făcea să ne bucurăm unitar.
C.: Pentru mine, momentele cheie sunt cele care au reprezentat ceva nou pentru trupă. Îmi amintesc şi acum când am achiziţionat primul mixer sau când Mihnea şi-a cumpărat primul bas. Pe de-o altă parte, momentele în care am dat de greu ne-au unit cel mai mult, spre exemplu când am zugrăvit studio-ul.
S.: În mod special, îmi plac foarte mult deplasările. Când susţinem concerte în Bucureşti, totul se întamplă foarte repede. În deplasări, avem timp să ne bucurăm cu adevărat de reuşită, avem timp să petrecem timp împreună la hotel, la restaurant, parcă totul e altfel. Evadăm din rutină, cunoaştem locuri noi, oameni noi. Mă simt ca în școala primară când plecam în excursie.
M.: Slizi mi-a furat ideea (n.r- râsete). Deplasările sunt şi printre amintirile mele preferate. Îmi amintesc concertul de la Vâlcea, primul meu concert alături de voi. Până atunci totul mi se părea protocolar, dar cu ocazia acestuia am avut prilejul să ne destindem, să ne cunoaștem mai bine.
D.Ș.: Eu vă aprob (n.r- râsete). Chiar dacă fac parte din această trupă doar de o săptămână, mă simt foarte bine şi sunt sigur că vom avea parte de amintiri plăcute împreună.

Interviu Bazzar_Ioana Gheorghiu_fotoreporter-2R.: Cum s-a desfăşurat primul vostru concert?
C.:
La scurt timp după ce s-a format trupa, am avut concertul de lansare în „Tribute“, unde au fost în mare parte prieteni. Atmosfera a fost foarte încărcată emoţional, iar noi ne-am străduit să iasă foarte bine. Feedback-ul a fost unul pozitiv și ne-a propulsat direct pe scenele marilor cluburi din Bucureşti.

R.: Dintre toate locurile în care aţi cântat, unde v-aţi simţit cel mai bine?
C.:
În „Tube“ ne-a plăcut mult sonorizarea şi totodată senzaţia copleşitoare de a cânta în faţa unui club plin de o capacitate de 500 de persoane.
D.D.: În acelaşi timp, atmosfera din „Times“ ne-a placut foarte mult: oamenii chiar s-au distrat în comparaţie cu audienţa din Bucureşti, care uneori uită să se bucure de muzică.

R.: Povestiţi-ne de activitatea şi hobby-urile voastre în afara ariei muzicale.
C.:
Eu am terminat Universitatea, secţia Comunicare şi Relații Publice. În perioada facultăţii, am lucrat în domeniul cultural şi mi-am dorit să mă specializez în aceasta ramură. De aceea, am terminat şi un master în domeniul istoriei artei. Momentan, mă dedic exclusiv trupei şi nu mai am timp de o a doua meserie.
S. şi D.Ș.: Eu nu fac nimic altceva în afară de muzica şi nu mă văd practicând altă meserie.
M.: Am terminat Facultatea de Electronica şi m-am specializat pe inginerie de sunet, deoarece mi-am dorit să aibă legătura şi cu partea muzicală. Momentan, sunt inginer de sunet şi în cadrul evenimentelor live, dar şi în studio-uri.
D.D.: Drept hobby îmi place să conduc (n.r- râsete). Am terminat Facultatea de Construcţii, am facut şi practică la Promenada câteva luni, m-am ocupat de parcare. Muncesc şi la o firmă de logistică şi curierat, în tura de noapte pentru ca ziua să mă pot dedica trupei.

R.: Care sunt artiştii pe care îi apreciaţi?
D.Ș.:
Alternosfera, Zdob şi Zdub, Red Hot Chili Peppers.
D.D.: Alternosfera, Zdob şi Zdub, Bon Jovi, Bruno Mars.
S.: Eu nu aş putea să spun un artist care să îmi placă în mod special, împrumut idei de peste tot.
M.: Mie mi-ar plăcea să cânt într-un big band ca al lui Michael Bubble, senzaţia pe scenă trebuie să fie electrizantă datorită suportului muzical complet.

R.: Care este calitatea care vă defineşte?
C.:
Perseverenţa.
M.: Curiozitatea.
D.D.: Minuţiozitatea, perfecţionismul.
D.D. pentru S.: Încăpăţânarea şi perfecţionismul.

R.: Aveţi un gen de muzică preferat?
D.Ș., C. şi M.:
Mie imi place tot.
S.: Este bine în general să ai o cultură muzicală variată, să nu te plafonezi la un singur gen.
D.D.: Rock, jazz şi muzica clasică.

Interviu Bazzar_Ioana Gheorghiu_fotoreporter-3R.: Ce părere aveţi despre industria muzicală actuală din România?
M.:
Spre deosebire de industria muzicală din alte ţări, posturile de radio care au încercat să pună monopol, au forţat existenţa unui singur gen de muzica pe care noi îl numim mainstream. În general, cei mai ascultaţi sunt artiştii cunoscuţi care cântă melodii comerciale, difuzate în mod excesiv. Astfel, s-a distras atenţia de la artiştii foarte buni din punct de vedere muzical spre artiştii care ştiu să epateze în vreun fel sau altul şi care nu au un conţinut muzical atât de bogat ca şi cei din underground.

R.: Aţi pleca în afară în favoarea unei activitaţi muzicale mai prolifice?
S.:
Aş pleca doar în America.
C.: Aş pleca doar în turnee internaţionale, dar apoi m-aş întoarce în ţară. Noi suntem exemplul viu că se poate reuşi şi în industria muzical românească.
M.: Dacă oportunitatea ar apărea după un timp în care am investit în România atât bani, cât şi timp şi sentimente pentru a ajunge într-un anumit punct, chiar dacă propunerea ar fi tentantă, nu ar echivala cu ce am construit aici.
D:P: Eu nu aş pleca sub nicio formă.

R.: Care este cel mai mare susţinător al vostru?
C.:
Mama.
S.: Mama şi mama Claudiei (n.r.-râsete). Sunt fane active în special pe Facebook.
D.Ș.: O prietenă foarte bună pe nume Gabriela.
M.: Părinţii şi Dan Dimitriu, care m-a susţinut în orice situaţie.
D.D.: Cel mai bun prieten din copilărie, Ştefan, care m-a încurajat să mă afirm muzical, dar şi tata.

R.: Dar cel mai mare susţinător al trupei?
C.:
Doamna Argentina, din parcul IOR, şi doamna Lungu, pe Facebook.

R.: Povestiţi-ne despre albumul cu piese proprii pe care vreţi să îl lansaţi.
C.:
Am lucrat la câteva piese, dar nu este nimic definitiv încă. Mai întâi de toate, trebuie să ne stabilizăm din punctul de vedere al structurii trupei. Împreună, vom lucra la acest proiect şi sperăm ca până la sfârşitul anului 2016 să apară pe piaţă.

R.: Intenţionaţi să colaboraţi cu alţi artişti sau trupe?
C.:
Ni s-a propus de curând, dar nefiind nimic stabilit încă nu o să dau nume. Am conchis că această afiliere de imagine s-ar putea să ne ajute şi urmează să mai discutăm cu impresarul respectivului artist.

R.: Aveți vreun concert în perioada imediat următoare?
C.:
În afara petrecerilor private la care cântăm, ne găsiţi în Club Daimon de Revelion. Din ianuarie o să începem din nou activitatea prin cluburi. Just este că evenimentele petrecute în ultima perioadă ne-au afectat activitatea, dar nu dezarmăm.
Interviu Bazzar_Ioana Gheorghiu_fotoreporter-4

R.: Aveţi vreo temere legată de viitor?
C.:
Într-adevăr este greu să reuşeşti în domeniul muzical, suntem conştienţi că pot apărea probleme imprevizibile ca în orice alt domeniu dar este simplu pentru noi pentru că facem ceea ce ne place. Punem totul în joc, nu umblăm cu jumatăţi de măsură.

La sfârşitul interviului, cei de la „Bazzar“ ne-au încântat cu două piese foarte cunoscute, interpretate în stil propriu, pe care vă invităm să le vizionaţi.