Interviu cu Sergiu – stand-up comedian, comedy writer si nu numai!

Interviu cu Sergiu - comediant de stand-up si nu numai!

de Cezara Panait – redactor
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter

Se prezintă simplu, Sergiu – un om amuzant, pasionat de comedie în general. Critic și autocritic, după cum o spune și el, a muncit mult și a reușit să devină cel mai cunoscut comediant din România care scrie one-liners (glumițe scurte) pentru FHM, sketch-uri pentru Sector 7 și face stand-up În Culise și în Club 99. Haideți să vedem ce ne poate spune Sergiu despre viața de comediant și nu numai.

Reporter: Cum a fost perioada liceului pentru tine?
Sergiu Floroaia:
Nu mi-a plăcut deloc liceul, nu am fost un om foarte sociabil, aveam câțiva prieteni cu care mă înțelegeam bine, dar în rest nu mi-a plăcut deloc.

R.: La ce liceu ai fost?
S.F.:
Sadoveanu, lângă Hașdeu – e un reper foarte cunoscut, ăla de lângă Hașdeu. Nu mi-a plăcut, atât din cauza colegilor, cât și a profesorilor. Nici eu nu eram prea deschis și n-am știut să profit. A mai fost și faptul că am fost în aceeași clasă împreună cu sora mea, care e cu un an mai mare, iar acest lucru mi-a adus deopotrivă avantaje și dezavantaje, depinde cum privești.

R.: Și pe atunci ce carieră aveai de gând să urmezi?
S.F.:
În liceu n-aveam nici cea mai vagă idee de ce vreau să fac în general, dar păi în viață mai departe! Pentru o perioadă, am vrut să lucrez în advertising, dar după vreo doi ani de când am terminat liceul m-am hotărât. Am încercat și chiar am lucrat un timp în acest domeniu, dar m-am plictisit la un moment dat și am zis să fac stand-up.

R.: Cum ai început să faci stand-up și care a fost evoluția ta de atunci și până în prezent?
S.F.:
Are oarecum legătură cu publicitatea – am fost la un curs de publicitate, iar când s-a terminat am fost împreună cu colegii la Café Deko să vedem un show de stand-up. Erau Teo, Vio și Costel. Pe Teo îl știam pentru că lucrase și el în publicitate, mi-a plăcut și mi-am zis că trebuie să încerc și eu asta. M-am dus la el și în perioada aia s-a întâmplat să vină mai mulți oameni care voiau să încerce. Așa s-a făcut primul Open Mic de la noi. S-a nimerit să fim multe persoane care voiau să facă asta, așa că ei au organizat și am urcat cu toții. Prima dată am urcat chiar și cu Toma, cu care încă am reprezentații. Toma mai urcase o singură dată înainte, la un show al lui Teo, Vio și Costel. I-a rugat și l-au lăsat să urce cinci minute. Practic, el a început cu o săptămână sau două înaintea mea să facă stand-up.

R.: Când se întâmpla asta?
S.F.:
Acum vreo opt ani. E mult timp de atunci.

R.: Cum a fost primul tău spectacol de stand-up?
S.F.:
Am avut norocul să iasă bine. Cred că dacă nu ieșea bine și oamenii nu râdeau, nu îl faceam pe următorul. Și al doilea a fost OK, după care de la al treilea a început să fie nașpa. Probabil că a fost întâmplarea sau entuziasmul la primele două și după a mers mai greu. A durat foarte mult să ajung la stadiul la care mă aflu acum, pentru că eu câțiva ani eram absolut terminat când urcam pe scenă, de la emoții și trac. Acum nu mai am nicio problemă, după atâta timp. OK, mai am niște emoții, e normal să fie așa, căci altfel ar însemna că nu îți pasă de lucrul respectiv. La filmări am mai multe emoții.

R.: Te-au influențat în definirea stilului tău alți comedianți din țară sau din străinătate?
S.F.:
Da, dar mai târziu. Eu prima dată când am urcat pe scenă nu știam mulți comedianți – știam vreo doi – văzusem Seinfeld și Pablo Francisco, dar atunci făcusem ceva ce nu semăna deloc cu ce făceau ei. Am făcut glume scurte, pe care le fac și acum – one-liners. După, încetul cu încetul am aflat că există și alții afară care fac același lucru. Am început să mă uit ce fac ei, cum fac și am început să învăț de la ei. M-au influențat și de la noi, dar nu la modul că mi-au plăcut foarte mult și am încercat să fac în stilul ăla, dar sunt mulți oameni care mi-au dat sfaturi și m-au ajutat.

R.: Ai avut ocazia să te întâlnești cu vreunul din oamenii care te-au influențat?
S.F.:
Da, am fost acum câțiva ani la Londra și l-am văzut pe Jimmy Carr, care este unul dintre preferații mei, poate chiar omul de care îmi place cel mai mult. M-a încântat foarte tare și este altceva să îi vezi în înregistrări, cum e și la noi una e să ne vezi pe YouTube și e altceva să ne vezi în show. După spectacol, el face un lucru care mie mi se pare foarte demn de apreciat: stă în fața sălii, se salută cu toată lumea, face poză cu toți, dă autografe, indiferent de cât de mulți oameni sunt. Acolo probabil că erau 1000 de persoane și a zis că oricât ar dura, el stă și vorbește cu toată lumea, ei să aibă răbdare să stea la coadă. E foarte mișto din partea lui. La noi nu se întâmplă așa ceva, dar nici nu se cere. Nu e să zici că oamenii vor neapărat să stea de vorbă cu noi, nu suntem chiar așa vedete în momentul de față. Ei, și atunci am făcut o cărticică împreună cu Toma – am scris niște glume în engleză, i-am dat cartea, s-a uitat puțin pe ea și a zis că i-a plăcut foarte mult. Asta mi-a zis Jimmy Carr și mi-a dat un sfat pe care vreau să-l încerc, mi-a zis să merg la un festival de comedie din Irlanda, la Edinburgh Fringe. A zis că acolo este o rampă de lansare foarte importantă pentru mulți comedianți.

Interviu cu Sergiu - comediant

R.: Și ai de gând să te duci?
S.F.:
Da, am de gând să mă duc, dar anul viitor, să mă duc să văd ce se întâmplă acolo, iar peste încă un an să și particip, ca să am timp să mă pregătesc cum trebuie până atunci.
În rest, l-am mai întâlnit și pe Doug Stanhope, care are un cu totul alt stil. Nu face deloc ceva ce seamănă cu ce fac eu, dar îmi place foarte mult. E mai anti-establishment așa. Tot la Londra l-am văzut și pe el și pe urmă când a venit la noi, Eddie Izzard. Tot așa, am stat de vorbă cu el după în backstage. Sincer, cel mai mult mi-a plăcut de Jimmy Carr, ca om, deși îmi place și stilul său cel mai mult.

R.: Ce părere ai despre stand-up-ul din România comparativ cu cel din Occident?
S.F.:
Îți dai seama, din moment ce fac, am o părere foarte bună. Mi se pare că stăm foarte bine la acest capitol, întrucât noi a trebuit să ne luptăm mult cu oamenii, să-i învățăm ce înseamnă asta, să-i facem să râdă, ceea ce înseamnă că ne-am călit destul de mult. Dacă stai să te uiți pe posturile de comedie la un stand-up de afară, o să vezi că destui sunt mediocri. La noi, media mi se pare că este mult mai sus decât la ei.

R.: Dar diferențe între publicul român și cel din străinătate există?
S.F.:
Așa, n-am văzut foarte multe exemple din străinătate, dar la Londra, clar publicul era mai deschis. Ei știau cu ce se mănâncă stand-up-ul, au o istorie de niște zeci de ani și ei înțeleg încă un lucru, pe care românii abia acum încep să îl înțeleagă: faptul că există stiluri și stiluri. Oamenii dacă văd un stil care nu le place, spun că este un comediant prost, dar nu, este cu totul alt stil. Eu am mai participat cu Toma acum câțiva ani de zile la un concurs la Londra, The Comedy Store și am făcut și noi stand-up acolo. A fost foarte mișto, publicul de la ei a reacționat mult mai bine decât reacționa cel de la noi pe vremea aia, când făceam în România. Mi se pare că am evoluat, totuși, dar mi se pare acum că oamenii cei mai deschiși și mai primitori sunt în Ardeal. Cu cât te duci mai în spre Sud, cu atât reacția e mai dubioasă. Știu că există mitul ăsta, cum că ardelenii ar fi mult mai înceți, că reacționează mai greu, dar nu este deloc așa. Se prind foarte repede la glume. Mi se pare că în București, față de alte orașe, trebuie foarte mult să demonstrezi că ești bun. Când vin să te vadă, pornesc de la premisa: „Hai, fă-mă să râd.“ Uneori, deși ne-au mai văzut de multe ori, încă sunt plăcut surprinși.

R.: Deci te-ai putea declara mulțumit de atitudinea românilor față de artiștii care fac stand-up?
S.F.:
În mare parte da, adică este din ce în ce mai bine. Încă avem multe hibe, încă oamenii nu pricep exact ce înseamnă chestia asta și cu ce se mănâncă, încă mai sunt oameni care cred că tot ce facem noi, inventăm atunci pe loc – ceea ce nu se întâmplă aproape deloc. Mulți nu înțeleg că dacă ei comentează, pe noi nu ne ajută, deși atunci când noi le dăm o replică bună se râde mai tare, dar asta pentru că suntem noi buni, nu pentru că ne-au ajutat ei. Mi se pare că a crescut foarte mult piața, au apărut foarte mulți comedianți noi și din ce în ce mai multe show-uri, cel puțin în București, ceea ce înseamnă că vin mai mulți oameni la stand-up. Ei, și atunci vin și din ce în ce mai multe uscături. Se întâmplă să fie mai mulți oameni dubioși.

Interviu cu Sergiu - comediant

R.: Din ce ai văzut tu până acum, ce glume prind cel mai bine la români?
S.F.:
Nu cred că există un subiect anume, este vorba de cum le zici și cât de bună e gluma. Poți să ai o glumă despre sex la care să nu se râdă, căci mulți cred că sexul e ingredientul secret – nu e deloc adevărat. Dacă insiști prea mult cu glumele despre sex, la un moment dat se satură și zic: „Băi, gata, zi-ne și altceva.“ Deci nu, nu există un subiect anume.

R.: Crezi că oricui i s-ar potrivi meseria de comedian?
S.F.:
Eu cred că trebuie doar să te ducă puțin capul. Nu cred că trebuie să ai aptitudini speciale. Dacă îți lipsesc unele lucururi, precum prezență scenică, atitudine, dicție sau delivery, sunt lucruri pe care le poți rezolva în timp. O să îți ia mai mult, dar tot poți să faci. Un exemplu foarte bun este Doug Stanhope, care se bâlbâie încontinuu, dar este parte din personajul lui. Se ține cont și de experiență – cu cât practici mai mult, cu atât devii mai bun. Bine, sunt și oameni pe care îi văd că insistă de multă vreme și tot nu le iese. Nu o să le zic să renunțe, poate mă înșel eu și peste câțiva ani vor fi foarte buni.

R.: Dar ca ei să nu renunțe, lumea trebuie să vină în continuare la show-urile lor, dar dacă ei nu sunt buni, lume nu vine, iar ei renunță. E cu dus și întors.
S.F.:
Da, așa e. De asta mi se pare elementar să existe seri de Open Mic, unde să poată oamenii să urce, să se dezvolte, să capete experiență. De asta, principalul sfat pe care îl dau tuturor celor care vor să facă stand-up, este să urce cât mai mult pe scenă – indiferent unde, cum, când, important e să petreci cel mai mult timp pe scenă. Da, poate o să te faci de râs un an, doi, dar poate că la un moment dat o să fie bine. E important să insiști, chiar dacă n-o să fii apreciat din prima, chiar dacă o să se râdă de tine. Câteodată îi apreciezi pe unii oameni care își dau seama că nu sunt amuzanți și renunță, dar în același timp mă gândesc că poate au renunțat prea devreme, pentru că după ce ai încercat de trei ori nu este relevant.

R.: Ție ți s-a spus vreodată că glumele tale nu sunt amuzante?
S.F.:
Oho, de câte ori. Depinde foarte mult de la cine vine. Dacă îți zice asta unul beat din public, clar nu-ți pasă atât de mult.

Interviu cu Sergiu - comediant

R.: Și care ar fi secretul pentru a părea mereu binedispus în fața oamenilor, pentru a-i face să râdă, chiar dacă nu te simți bine sau ai o zi proastă?
S.F.:
Da, de multe ori se transpun sentimentele noastre de dinainte de a urca pe scenă în spectacole, nu poți să le lași complet, dar în funcție de asta poți să completezi show-ul cu trăirile tale. Dacă ești mai trist, vorbești despre lucruri mai personale și oamenilor le place de multe ori când vorbești despre așa ceva. Mi se pare totuși imposibil să ignori sentimentele și emoțiile pe care le ai. Asta e, ideea e să nu renunți, chiar dacă ai o zi mai proastă. Trebuie să urci și să vezi ce se întâmplă.

R.: Spectacolele tale sunt destul de necenzurate, cum crezi că ar fi dacă ai apărea într-o emisiune televizată cu ceea ce faci tu? Ai mai putea să fii la fel de liber în exprimare?
S.F.:
Clar n-aș putea să zic la fel de multe lucruri, pentru că există CNA-ul, iar ăsta este și motivul pentru care evităm aparițiile la TV, pentru că se impune o cenzură care nu mi se pare că ar trebui să fie. Spre exemplu, afară exista HBO-ul, unde și-au făcut special-urile de stand-up cei mai mari comedianți, cum ar fi George Carlin. Acolo ei puteau să spună orice prostie, fiindcă nu erau cenzurați, fiind prin cablu, nu era nevoie. La noi, în schimb, au făcut un special, dar i-au cenzurat pe comedianți, ceea ce e dubios. Aș putea face și pentru televiziune, că am și glume care nu sunt cu sau despre prostii, dar mă regăsesc mai mult pe scenă, sunt mai mult eu.

R.: Ce rol au internetul și site-urile de socializare în promovarea muncii voastre?
S.F.:
Pentru mine a însemnat destul de mult, pentru că m-am apucat de stand-up acum vreo opt ani, dar după o perioadă nu mă mai simțeam bine pe scenă și am făcut tocmai ce spun că nu e bine să faci – am renunțat timp de un an și ceva, motiv pentru care rămăsesem destul de în urmă. Mulți își luaseră un oarecare avans, au căpătat ceva awareness și atunci nu prea știa lumea despre mine. Ei, și eu am fost unul dintre primii care a folosit la maximum Facebook-ul, Twitter-ul și tot ce înseamnă social media pentru a se promova. Aveam un dezavantaj și trebuia să recuperez cumva. Pot să spun că a funcționat foarte bine. Am adus oameni la show-uri, au aflat mai mulți despre mine, a contat enorm.

R.: Te-a schimbat în vreun fel celebritatea pe care ai obținut-o?
S.F.:
Nu, adică nu cred că sunt acum atât de celebru încât să-mi cadă femeile la picioare chiar așa. Mă recunosc oamenii pe stradă, dar când ești vedetă-vedetă ai niște privilegii. Deocamdată dezavantaje nu sunt, trebuie să fii mai cunoscut să existe și dezavantaje. Până acum, n-am parte decât de avantaje. Mă mai opresc oamenii pe stradă, mai țipă vreunul: „Uite-l pe ăla!“, mai vor să facem o poză. E drăguț, mă bucur că sunt oameni care apreciază și mă știu pentru ce am făcut.

R.: Lumea s-a declarat foarte încântată de parodiile cântecelor pe care le-ai realizat împreună cu Andrei. Mai pregătiți vreunele?
S.F.:
Da, noi sperăm să reușim ce ne-am propus. Noi vrem să mai lansăm încă două piese până la sfârșitul anului. Vrem să mai scoatem încă o melodie originală amuzantă, nu parodie, și încă ceva legat de Crăciun – poate o colindă, ceva de genul. Încă nu ne-am gândit la asta, dar avem idee despre cealaltă. Nu renunțăm la melodii pentru că mulți au aflat de noi tocmai prin intermediul acestora și chiar au prins. Acum, sperăm să ne ridicăm la nivelul așteptărilor pe care le-am ridicat, pentru că au fost câteva melodii care au mers foarte, foarte bine. Acum, de curând, am lansat o piesă care nu a prins așa bine – parodia după piesa lui Smiley. S-a mai întâmplat același lucru și cu melodia „Mică rugăminte“, a mers foarte prost la început, în primele două luni, după care ne-am trezit că avem niște sute de mii de vizualizări de nicăieri. Până acum, ultima melodie merge prost, dar așteptăm să vedem ce se întâmplă. Poate că cu cât va fi mai cunoscută și piesa lui Smiley, cu atât va fi mai cunoscută și parodia noastră. S-ar putea să fie nevoie uneori ca unii să aprecieze o parodie, după ce oamenii se satură de melodia aia, să zică: „Nu mai suport, nu mai suport, uite băieții ăștia au venit cu ceva nou.“

R.: Care consideri că e cea mai mare realizare profesională a ta de până acum?
S.F.:
Sunt mai multe chestii care mă mulțumesc: că am reușit să obțin aprecierile lui Jimmy Carr, deși nu știu cât de mult a fost curtoazie și cât de mult i-au plăcut glumele, dar faptul că am reușit să urc pe o scenă la Londra, faptul că am ajuns acum la Comedy Central sunt lucruri destul de importante și mai este ceva cu care cred că mă mândresc chiar mai mult, și anume faptul că m-am ținut foarte mult de un stil de comedie, care nu există la noi – one-linere. Nu sunt singurul, dar mulți ar putea crede asta, pentru că sunt cel mai cunoscut și eu am tras cel mai mult pentru stilul ăsta, ca oamenii să se obișnuiască că sunt comedianți care spun glume, glume, glume, nu povești. A fost foarte greu să îi obișnuiești pe oameni.

Interviu cu Sergiu - comediant

R.: Cum e să fii one-liner în România?
S.F.:
Este greu, pentru că trebuie să scrii foarte mult material. De exemplu, un băiat care spune povești, spune trei glume și vorbește cinci minute. Ei, eu în cinci minute am nevoie de 25 de one-linere. E puțin mai greu de scris, e puțin mai greu de zis pentru că nu e la fel de natural ca a povesti, deși așa trebuie să pară.

R.: Dar poate asta te-a făcut și mai apreciat, faptul că ești altfel.
S.F.:
Da, mi-a deschis și niște uși, în sensul că oamenii sunt interesați să vadă și altceva, pe lângă mixul de comedianți care erau și povestitori, era nevoie și de cineva care să facă ceva diferit.

R.: Cam cât timp durează să scrii glumele pentru un spectacol?
S.F.:
Teoretic, acum depinde și cât de mult ești forțat și cât ești de leneș. Teoretic, ar trebui să poți să scrii o oră într-un an. Tu scrii o oră, să zicem, dar trebuie și să cizelezi glumele, să le încerci, să le muți dintr-o parte în alta a setului, ca să ajungi la setul ăla pe care poți să îl filmezi și să îl dai la televizor. Așa, de scris glume poți să scrii multe, dar câte dintre ele ajung să fie bune și să aibă un sens în set, e mai greu.

R.: Din ce te inspiri cel mai mult când scrii glume?
S.F.:
Și din experiența mea, și din ce văd pe stradă, și din ce citesc pe net. Eu de multe ori încerc să scriu, adică nu aștept să-mi vină o idee. Zic: „OK, acum trebuie să scriu. Despre ce să scriu? Ce mai e pe site-urile de știri, ce mai scrie Cosmpolitan.ro sau pe un forum dubios?“ (n.r.: râde). Caut de acolo subiecte și încerc să dezvolt glume pe tema lor sau am eu o situație sau o întâmplare și încep să fac glume pe asta. Inspirația vine din multe direcții.

R.: Tu câștigi destul din stand-up încât să poți trăi doar din asta, sau e doar un hobby care mai aduce și bani?
S.F.:
Cei mai mulți care fac stand-up de ani de zile trăiesc numai din asta, și eu la fel în momentul de față. Merge treaba. E concurență din ce în ce mai mare, dar și piața crește, deci este loc și sunt destui bani pentru toată lumea. Am mai făcut și alte lucruri la început, în paralel, am lucrat în advertising și acum mai scriam și pentru Sector 7 și mai făceam și stand-up, dar scriu în continuare pentru că îmi place, nu neapărat pentru bani. Scriu pentru FHM sau alte reviste.

R.: Consideri că există comedie comercială și comedie underground?
S.F.:
Evident, ca în orice altceva. Există și termenul de Comedian’s Comedian în afară – sunt comedianții care fac glume atât de greu de înțeles încât le înțeleg doar ceilalți comedianți și câțiva elitiști. Mie mi se zicea la început că sunt Comedian’s Comedian, pentru că făcând one-linere și glume la care trebuie să te prinzi, majoritatea oamenilor nu le prindeau, dar toți comedianții erau: „Wow, ce tare!“. Mi se pare că formula ideală e să faci glumele care îți plac ție, dar plac și publicului, adică nu faci glume special ca să placă spectatorilor și nici glume care îți plac doar ție. Trebuie găsit un echilibru. Evident că mai strecor glume care îmi plac doar mie (n.r.: râde) și când sunt moment disperate, de exemplu când e un show mai prost, mai spun glume care plac doar publicului. Se mai întâmplă și una și alta, dar într-adevăr sunt comedianți care mi se pare mainstream, pentru că ei dau oamenilor doar ce vor să audă. Dacă încerci să le zici lucruri originale sau lucruri care se bat cap în cap cu ceea ce cred ei, îi pui puțin în gardă și nu mai râd la fel de mult. Există termenul ăsta „preaching to the choir“, adică le spui lucruri în care ei déjà cred, toată lumea e de acord cu tine. Sunt mulți comedianți care fac treaba asta, dar ei sunt comerciali. Stilul meu e mai puțin comercial, dar subiectele sunt mai mult sau mai puțin comune. Acest stil e cât de cât de nișă, adică nu vor fi extrem de mulți oameni care să îl aprecieze.

R.: Ai vreun ideal la care ai vrea să ajungi stand-up-ul, să umplii săli de spectacole?
S.F.:
Eu am mai umplut săli, Sala Palatului încă nu, dar nu cred că îmi doresc asta, căci cum am zis, cu cât sunt mai mulți oameni, cu atât sunt și mai mulți dubioși.

R.: Crezi că unii oameni vin la show-uri doar ca să comenteze la adresa comedianților?
S.F.:
Îți dai seama că sunt unii care vin că sunt trolli, că așa sunt ei. E ușor să stai în întuneric și să comentezi despre unul care stă în fața a 200 de persoane, fiind mai vulnerabil, dar putem oricând să întoarcem armele. Se întâmplă destul de des și nici eu nu înțeleg de ce. Dacă nu vii ca să râzi, de ce mai vii? Dacă ne vine ceva, îi întoarcem gluma. De obicei o scoatem la capăt.

Interviu cu Sergiu - comediant

R.: Povestește-ne puțin despre Comedy Central.
S.F.:
Am filmat acum câteva luni la Budapesta împreună cu Toma Alexandru câte o bucată de 15 minute de stand-up comedy în engleză, împreună cu alți vreo 10 comedianți internaționali. Toată treaba va apărea în luna decembrie și ianuarie pe Comedy Central Extra, post care am impresia că se prinde și la noi la majoritatea operatorilor de cablu. Știu că Toma va fi sfârșitul lui decembrie, iar eu la începutul anului viitor. A fost o experiență foarte mișto, să faci stand-up în limba engleză. Fiind la Budapesta, nu erau mulți vorbitori nativi de limba engleză, dar nici noi nu eram. Eu vorbesc bine engleză, dar am accentual ăsta de Iliescu: „ Ză prezident iz ză…“ (n.r.: râde). Erau și oameni care erau tot din centrul și estul Europei acolo care vorbeau o engleză impecabilă, cu accentul ăla frumos, britanic, dar la urma urmei s-a râs, ceea ce e de bine. Nu știu cât de mult o să ne ajute, dar e de CV, ca să zic așa. Eu nu prea mai am mari emoții acum pe scenă, dar acolo la filmări eram absolut terminat. Emoții cum am avut acolo, n-am mai avut în ultimii opt ani. A ieșit OK, abia aștept și eu să văd, sunt curios. Dezastru n-a fost, s-a râs la 99% dintre glume, e vorba de cât de mult s-a văzut (sau nu) că eu am avut mari emoții. Îmi tremura mâna pe pahar, mai aveam puțin și îmi aruncam apa în față de la emoții.

R.: Te-ai gândit vreodată să faci stand-up în străinătate?
S.F.
: Da, vreau să particip și la Edinburgh Fringe, am făcut la Londra atunci, am făcut acum la Comedy Central, încetul cu încetul vreau să mă îndrept și într-acolo.

R.: Vezi aceasta oportunitate ca pe una temporară sau de durată?
S.F.:
Încă nu știu sigur să spun. Încerc mai întâi apa cu degetul. Mie îmi place foarte mult stand-up-ul și mi se pare mult mai ușor să reușești în România decât în afară, pentru că este piața mai mică și aici m-am făcut cât de cât cunoscut. Acolo ar însemna să pornesc de la zero, dar și acolo dacă reușești, ești tare. În plus, afară nu știu cât de mult mi-ar plăcea să fac stand-up, cât mi-ar plăcea să scriu pentru un show, un late night, daily show, chestii de genul. Asta mi-ar plăcea mai mult să fac în engleză, dar stand-up-ul pentru majoritatea scriitorilor de emisiuni a fost o rampă de lansare. Dacă urci pe scenă, vezi cam ce e amuzant și ce nu e amuzant.

R.: Ce alte pasiuni ai în afară de stand-up?
S.F.:
Nu prea mai am. Sunt destul de maniac cu comedia – nu neapărat stand-up. Am scris tot felul de sketch-uri pentru Sector 7 – „Cărți – Te fac neprost“, „Mă-ta are cratimă“, „Moartea în coajă“, „Școala Vieții“, sunt sketch-uri la care am scris și eu. Am scris și pentru Teo câteva emisiuni pentru emisiunea lui de pe net, „Nimic nou“, deci mă învârt în zona comediei, nu doar stand-up.

R.: Ce muzică asculți?
S.F.:
Destul de variat, de la hip-hop dubios, până la chill-out din ăla de zici că sunt fetiță tristă (n.r.: râde). Mi se pare că în general comedianții sunt destul de deschiși la multe lucruri, puțini sunt fixați pe un singur lucru. În plus, avem o minte destul de critică în general. Asta te face să vezi când lucrurile sunt în neregulă și să găsești gluma. Dacă vezi un cerșetor care cere un colț de pâine, mulți ar zice că nu e nimic în neregulă, dar comedianții vin și întreabă de ce naiba cere un colț și nu cere o felie, căci poate colțul îmi place și mie mai mult: „Ia o felie, ca sunt zece, colțuri sunt doar două!“ Suntem critici la orice vedem. Poți să fii și critic și autocritic, depinde cum dozezi și ironiile față de ceilalți. Poți să fii foarte critic atâta timp cât te faci plăcut. Un exemplu foarte bun este Costel, care este cel mai „plăcubil“ om. El poate să spună orice, căci lumea nu se supără pe el.

R.: Ce planuri de viitor ai?
S.F.:
În momentul de față încerc să mai scriu pentru Sector 7, am lansat acum special-ul ăsta cu Voyo și vreau să încerc să lansez câte unul în fiecare an – dacă nu unul de o oră, măcar de o jumătate de oră – , la anul vreau să văd Edinburgh Fringe și peste doi ani să particip și vrem să soatem cât mai multe melodii – mai multe originale, cum a fost „Mică rugăminte“, și mai puține parodii.