Tot şi nimic…

Eternitatea-i efemeritate

de Robert Bencze
foto: Ion Mates

Eternitatea-i efemeritate,
căci timpul atinge în tot şi pe toate
şi timpul înseamnă schimbare, se pare
că poţi, deci, spune “tot si nimic moare”
Iar timpu’ e vast şi le-atinge pe toate
şi-ncetul cu-ncetu’ lasă totul în spate
Iar tu nu eşti tu, căci tu nu eşti prezent,
căci prezentu-i, de fapt, trecutu’ latent,
acel infinit de mic, un moment…
Iar timp deja-ţi ia să percepi
şi încă niţel ca să şi pricepi,
deci acest moment deja e trecut
c-a durat ca prin creier să fie cernut.
Generaţii de lut trăitoare-n regret
prezentu-l vedeţi mult prea slut şi repet
că tot ce-aveţi voi este în trecut
anume-amintiri v-au schimbat prea nevrut.

Iar nimic este totul şi tot e nimic,
Dar ce avem noi când nimic este totul?
Iar prezentu-i chiar infinit de mic
şi-acesta tot nu vă este destul…
Nimicurile de altădată
ţi-s acum mai importante ca niciodată.

Existente şi inexistente:
elemente din mulţimi disjuncte,
dar inexistenţa nu-i existentă,
căci ea nu apare în existent.
A ei mulţime-i ceva disjunct
şi, deci ea devine ceva defunct
nefiind ea existenţei intern
şi astfel totul devine etern.