Review: formația Muse


În prezent, cea mai mare parte din zi mi-o petrec ascultând muzică. Nu mă refer însă doar la clișeicele căști băgate în urechi când merg cu metroul de la școală spre casă, ca să acopăr vuietul oamenilor grăbiți. Ascult muzică oricând am ocazia. Mă trezesc și prima grijă după ce îmi opresc alarma e să îmi pornesc YouTube-ul și stau și ascult cât timp mănânc, mă spăl pe dinți, mă îmbrac…

Totuși, nu a fost dintotdeauna așa. Când eram mai mică, undeva până pe la 11 ani, muzica nu avea farmec pentru mine. Nu e vorba ca îmi displăcea – pur și simplu mă lăsa rece. Acum e ceea ce mă încălzește când, plecând dimineața la liceu, văd luna pe cer.

Primul contact pe care l-am avut cu muzica ce mai figurează în playlist-urile mele chiar și acum l-am avut în vara de după clasa a cincea. Stăteam la bunici și citeam – titlul cărții e irelevant. Ce contează e că, la un moment dat, un personaj – preferatul meu, de altfel, ceea ce a făcut experiența să fie cu atât mai marcantă – a fost surprins fredonând o melodie sumbră.

I want to reconcile the violence in your heart

I want to recognize your beauty is not just a mask

I want to exorcise the demons from your past

Instant am fost atrasă de versuri. Privirea mi-a coborât la nota de subsol și de acolo am aflat numele melodiei și al formației. Am dat un search rapid pe YouTube și m-am îndrăgostit. Pâîn acel moment muzica rock nu îmi făcuse o impresie prea bună – eram mai mult genul care se bucura puțin de cântecele mainstream și cam atât. În acea zi însă m-am trezit ascultând melodie dupa melodie fără să mă satur. Astfel, Muse a devenit prima mea obsesie muzicală și este, chiar și acum încă, trupa mea preferată.

Muse nu fabrică doar rock. Încearcă să îi iasă un rock progresiv care nu se încadrează prea exact în categoria respectivă, și totuși e mai reușit decât formațiile care fac asta. În plus, e greu să îți dai seama despre ce Dumnezeu cântă – dar serios vorbind, oricum cei trei englezi ne sunt net superiori așa că, ce rost mai are?

Formația este de origine britanică și a fost înființată în anul 1994. Marea Britanie are obiceiul de a ține cu dinții de creațiile ei, în mare parte pentru că ele nu dispar. Multe lucruri ar fi trebuit să se șteargă din istorie acum mulți ani, dar au supraviețuit prin inofensivitatea și încăpățânarea lor. Un astfel de exemplu este Muse, iar solistul Matthew Bellamy, un tip care crede ca oamenii sunt sunt sclavi ai extratereștrilor și că regina e o reptilă care-și poate schimba forma, e mai cunoscut ca oricând. Dacă nu ai ascultat încă nicio piesă de la ei, în mod cert pierzi multe. Poate că nu vorbim aici despre Metallica sau Iron Maiden, dar fanii Muse sunt mult mai mulți decât ai crede.

Trupa este foarte cunoscută pentru stilul aparte de muzică pe care o creează, combinând rockul alternativ cu cel progresiv, metal, hard, electronica și chiar space rock.  De-a lungul timpului au scos 7 albume, cu al optulea aparând chiar în noiembrie 2018. Stilul lor este la fel de divers ca și versurile. De la sunetele agresive au trecut la melodii inspirate de Queen, de la influențe dubstep la balade glam-rock. Aproape toate piesele oferă de asemenea solo-uri de chitară bass cu efecte și sintetizatoare.

Primele lansări ale formației au inclus piese cu teme standard, cum ar fi dragostea și alienarea socială. Cu timpul însă, și-au găsit originalitatea în versuri despre frica de evoluție a tehnologiei (albumul Origin of Symmetry), apocalipsă (Absolution), război catastrofal (Black Holes and Revelations), panspermie și opresiune a guvernului (The Resistance). Ultimul lor album, Drones (2015), folosește drone autonome ucigătoare ca metafore pentru spălarea pe creier și pierderea empatiei. Cărți care au influențat liniile melodice și mai ales versurile includ ”1984” de George Orwell, ”Confessions of an Economic Hitman” de John Perkins, ”Hyperspace” de Michio Kaku, ”The 12th Planet” de Zecharia Sitchin și ”Trance Formation of America” de Cathy O’Brien.

Dovadă a faptului ca este o formație apreciată de toate categoriile de vârstă, Muse a câștigat de la naștere și pâîn prezent numeroase premii, cuprinzând două Grammy-uri, două Brit Awards și 5 MTV Europe Music Awards, iar în 2012  a fost recompensată cu premiul Ivor Novello pentru Realizare Internațională din partea British Academy of Songwriters, Composers and Authors. Au vândut în total 20 de milioane de albume în toată lumea. Tot în anul 2012, piesa ”Survival” a devenit theme song-ul Jocurilor Olimpice.

Vă dați, așadar, seama ce extaz m-a cuprins vara trecută când am aflat că va ajunge în câteva cinematografe din țară un ”film concert” de-al lor. Am cumpărat bilete fără să ezit, după ce am aflat că filmul surprindea, de fapt, momente dintr-un concert de-al lor din Italia. Cei de la Muse sunt cunoscuți pentru cât de over the top sunt în materie de scenografie. Filmul a arătat tocmai asta – trupa interpretând înconjurată de drone care pluteau inclusiv pe deasupra spectatorilor, împreună cu proiecții gigantice. Acest spectacol, prezentând LED-uri si lasere, a complimentat perfect repertoriul ales de cei trei englezi – piese cheie precum ”Psycho”, ”Madness”, ”Uprising”, ”Plug in Baby”, ”Supermassive Black Hole” și ”Knights of Cydonia”.

Deși obsesia mea pentru formație a atins apogeul undeva prin clasa a opta si de atunci mi-am extins cu mult orizonturile muzicale, Muse a continuat să reprezinte pentru mine (și probabil că va mai fi de acum încolo pentru mult timp, daca nu pentru totdeuna) o modalitate de a uita de realitate pentru câteva minute.

Text de Gabriela Butan

Sursa foto: www.muse.mu