Mirosul toamnei

Drumul spre casă mă poartă zilnic pe o alee străjuită de o parte și de alta de copaci de toate felurile: stejari, frasini, castani, nuci. Pe mai toate gardurile stă cocoțată iedera care parcă a luat în stăpânire tot ce a întâlnit în cale. Nici nu am observat când totul a devenit atât de colorat. Dintr-o dată, verdele de ieri s-a transformat într-o multitudine de alte culori: galben, ruginiu, roșu.

La colțul străzii, o precupeață pe care o văd zilnic vinde cu multă dărnicie flori ale căror culori par rupte din curcubeu. Astăzi mă îmbie însă cu crizanteme, unele mai frumoase decât altele. Mă opresc și dau să cumpăr, dar culorile nu-mi dau pace. Le-aș alege pe cele galbene sau, poate pe cele mov care stau mândre printre cele albe. Sau poate pe cele grena. Îmi fac însă cu ochiul unele ruginii cu petale lungi și subțiri ca niște gene de copilă. Pe drum, pașii foșnesc printre frunzele galben- arămii. Vântul călduț adie și de fiecare dată mă ia cu el din haina copacilor. Îmi port crizantemele spre casă și, din când în când mirosul lor străbate aerul până la mine. Ciudat, cum fiecare anotimp are mirosul lui, crizantemele mele purtau mirosul toamnei care venise.

Text si foto de Carina Grec