Generalizarea vieții de liceu

Stereotipuri, zvonuri, opinii (ne)fondate… Aceste lucruri există pretutindeni, se strecoară în fiecare colțișor al cotidianului, aproape pe nesimțite, și ajung să ne influențeze mai mult sau mai puțin viața. În mod deloc surprinzător, această tendință de a generaliza s-a materializat și în sfera academică, ajungându-se la crearea unor idei preconcepute. Articolul de față reprezintă o încercare de a atrage atenția asupra câtorva dintre aceste idei, clișee, stereotipuri legate de școala și liceu, cu precizarea ca aceasta nu este o căutare de a le demonta (întrucât ele în mod cert se aplică, altfel nu ar mai fi formulate atât de des), ci doar de a le aduce în lumina reflectoarelor si a le analiza puțin, giving credit și celor care nu se încadrează în tipare.

 

”Clasa a 10-a este cea mai ușoară dintre toate clasele de liceu”

Ca proaspătă absolventă a acestei clase, pot spune că am auzit această formulare de mai multe ori decât m-aș fi așteptat. S-a dovedit adevărată? Sinceră să fiu, da, dar nu pot spune cu mâna pe inimă dacă ar fi fost așa și în cazul în care nu mi-ar fi fost implementată în minte ideea încă de când am început liceul. Totuși, dovada palpabilă există pe hârtie, și nu doar la mine: datorită numărului mai mare de materii ”la care iei 10 pe degeaba” și a reducerii numărului de ore de informatică, media anuală a crescut considerabil (caz de mate-info). Din nefericire, privind in viitor, e inevitabilă căderea: odată cu începerea celei de-a doua jumătăți a liceului, dispar desenul și muzica, se evaporă psihologia si antreprenoriala, apar mai multe ore de informatică și de matematică… Cine știe cum vor fi afectate notele?

Întrebarea mai importantă este însă alta. Din punct de vedere mintal, este clasa a 10-a mai ”okay” decât restul anilor? Răspunsul este, majoritar, da. ”A trecut boboceala, ne-am obișnuit cu mediul, ne-am obișnuit cu profii, am învățat cum să împușcăm note sau cum se copiază cel mai ușor la fiecare materie, ca să nu ne mai stresăm”… A trecut primul an de liceu, în care încă nu mergeai pe picioarele proprii. E un moment de respiro, o pauză încărcată abia spre sfârșit cu anticiparea stresului adevărat licean. E calmul de dinainte furtunii, când se va naște analiza matematică și la finalul căreia trebuie să știi ce vrei sa faci cu viața ta.

 

”La filo merg cei incapabili”

 

Această afirmație este auzită pretutindeni si, de cele mai multe ori, este aprobat, culmea, mai ales de către cei care… nu sunt la filo. De unde până unde acest stereotip, cu care sunt împuiate capetele sărăcuților absolvenți de gimnaziu care își caută vocația? Păi, răspunsul e simplu. Doar uitați-vă la notele de intrare la liceu. Întrebarea este însă: la uman intră cei mai slabi, sau cei mai slabi intră la uman pentru ca așa le-a fost împământenit în subconștient? Până la urmă, ultimul intrat la filo într-un liceu putea intra primul la mate-info la imediat următorul liceu, cu aceeași medie.

 

”La real merg cei care se pricep la mate, info, chimie, fizică, deci cei care pot gândi logic, care vor ajunge doctori și ingineri, care fac treabă in țara asta, care, care, care…” Corect? Incorect! La real merg fie cei pasionați de aceste materii, care nu vor să se mai concentreze pe lucruri precum geografia, fie cei care preferă să guste din toate materiile, pentru că, apropo! și la mate-info se fac română, istorie, geografie. Nici de limbile străine nu scapi. În plus, și la real există incapabili. Scurt.

 

Pe de altă parte, mereu se spune că ”la uman merg cei care nu se pricep la mate, info, chimie, fizică, deci cei care nu pot gândi logic, care vor ajunge (ce naiba să ajungă și ei?) poeți…?, care după liceu se vor trezi că nu știu să iși calculeze chiria, care, care, care…” Corect? Incorect! Vă asigur că printre cei care nu vor ști să își calculeze chiria se vor număra și câțiva oameni care au urmat profil real. În plus, și la filologie se fac câteva materii de real în primii doi ani, deci nu e ca și cum îți pierzi orice contact cu numerele. După aceea, lumea e reprezentată doar de latină, istorie, română… Dar acesta nu e deloc un lucru rău. La uman merg cei pasionați de aceste materii, care vor să știe mai multe, care vor ajunge să le studieze apoi în profunzime și vor completa apoi serviciile celorlalți. Avem nevoie de doctori, sigur, dar și de psihologi.

 

Ca să nu mai spun că ce profil alegi în liceu nu îți dictează mai apoi toată viața. Food for thought pentru cei care încă mai sunt sceptici: fratele meu a terminat liceu de informatică, i-au plăcut materiile, dar s-a lăsat de politehnică (cu toată fizica lui de profil real nu a făcut față) și acum este un fericit absolvent de psihologie.

 

În regulă, în sate sau în orășele cu trei licee, ”la filo merg cei slabi” e cât se poate de adevărat. Dacă urmărești o facultate bună și să îți continui educația într-un mediu urban, este practic obligatoriu să urmezi un profil real, iar ”umplutura” ajunge… de partea cealaltă. Totuși, în medii mai dezvoltate, acest lucru este un mit, cu care m-am înfruntat prima oară când am discutat cu ai mei despre viitor, în clasa a 8-a. Dintotdeauna am fost un copil atras mai degrabă de olimpiada de limba română decât cea de matematică sau fizică, îmi plac istoria și engleza, de ce n-aș da la filologie? Reacția părinților însă m-a dezarmat total. ”Ce o sa faci tu după ce termini liceul? Îți mai pierzi și ultimii neuroni pe deasupra”. Ei bine, ca să le răspund acum: avocat, polițist, judecător, jurnalist, ghid turistic, traducător, psiholog, arheolog, scriitor, etc., etc.. Și chiar dacă ultimii doi ani de liceu nu te mai atingi de nicio materie de real și nu ”îți mai antrenezi neuronii cu matematică” cum obișnuiește să spună tatăl meu, ți-i antrenezi suficient la latină, stai liniștit. Așa că data viitoare când te lovești de acest clișeu, ia în considerare toți factorii.

 

”La liceu îți faci prieteni pe viață”

Filmele, cărțile, serialele idealistice arată anii de liceu ca pe o etapă din viața în care se formează prietenii și iubiri de neclintit, care supraviețuiesc haosului facultății și maturității aproape neatinse, sau care rămân măcar amintiri plăcute. Adevărul este că doar 14% dintre cuplurile de tineri s-au întâlnit în școală și nu toate ajung să se și căsătorească. Pe lângă asta, nimeni nu vorbește despre cei mai putin norocoși, care nu s-au simțit niciodată la locul lor în liceu, de cele mai multe ori cazuri de provincie, pentru care facultatea reprezintă de fapt acea perioadă. Eliberarea, găsirea sinelui nu este pentru ei liceul, nici pe departe.

 

 

Există totuși un punct comun demonstrat de existența tuturor acestor clișee legate de liceu, care sunt mai mult sau mai puțin adevărate, și acela este că cei patru ani de teme copiate în pauze, nebunii în excursii și vise sfărâmate sunt exact acest lucru: doar patru ani, care trec mai repede decât te-ai aștepta sau decât ai vrea să treacă.

 

Autor text: Gabriela Butan

Foto: Răzvan Ciobanu