EDITORIAL TEEN PRESS
Datul cu Bacul…
Fiind o experienţă pe care o trăieşti doar odată în viaţă, asta dacă nu pici pentru la toamnă, bac-ul trebuie formulat şi organizat în aşa fel încît să-l poţi ţine minte toată viaţa. La aceasta se gîndesc şi aceia care, an de an, au pus subiectele pe banca liceenilor care aspirau la o facultate. Anual auzim prin presă scandaluri care mînjesc “instituţia” bacalaureatului, scandaluri cu elevi nemulţumiţi, cu profesori mituiţi, cu subiecte “secrete” ce apar ca prin minune pe net sau tipărite la colţu’ străzii. Chiar că-i o experienţă unică!
Cel mai la modă scandal este acela cu “afacerea ghidurilor de la bacalaureat”. O “afacere”, după cum a fost botezată de presa autohtonă, care se pare că dă bani frumoşi celor ce o “gestionează”. Problema a apărut la trei zile după ce variantele de subiecte au fost postate pe site-ul Ministerului Educaţiei. De fapt, problema venea “îmbrăcată” într-o haină de “soluţie” la necesităţile elevilor de an terminal, sub forma minunatelor ghiduri de bac; ghiduri care ar fi iluminat elevul încercat de învăţătură, prin expunerea rezolvărilor tuturor variantelor noi de bac emise de Minister… cu trei zile în urmă.
Acum, punînd o întrebare retorică: dacă Ministerul a dat publicităţii subiectele de bac azi (să zicem luni), este posibil ca azi dimineaţă să dai jos de pe net variantele, să stai pînă marţi după-amiază (fără să dormi) ca să rezolvi variantele la toate materiile de la bac, iar marţi seara spre miercuri dimineaţa să tipăreşti la greu mii de ediţii pe toate variantele şi materiile… şi să ai pretenţia să fie şi corecte răspunsurile? Este fizic posibil aşa ceva? Nu vă miroase a peşte mort, dragi colegi? Ei bine, da! După cum bine au observat mai toate ziarele din acele zile, afacerea a mers pe sistemul “eu le fac (subiectele), eu le rezolv, eu le vînd rezolvate”.
Scandalul nu a avut cum să nu izbucnească. „Am întrebat cum e posibil ca la cîteva zile de la anunţul Ministerului s-au şi publicat cărţile cu rezolvări, dar nu am auzit nici un răspuns”, spune Mihaela Gună, preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Părinţilor, citînd din ziarul Cotidianul. Sistemul funcţionează brici, autorii subiectelor de bac, conform surselor din presă, făcînd bani frumoşi în fiecare an de pe urma elevilor şi a părinţilor acestora. „Părinţii şi profesorii sînt anunţaţi imediat de aceste culegeri, iar în două-trei săptămîni editurile le şi livrează în şcoli. Noi avem intereseul să le cumpărăm pentru că enunţurile de la probleme dau naştere la interpretări şi aceste rezolvări sînt necesare pentru a fi siguri că soluţia este agreată de corectori”, explică Liliana Spinulescu, consilier la Federaţia Părinţilor, pentru acelaşi ziar susnumit. Zvetlana Preoteasa, secretar de stat al învăţămîntului preuniversitar, declara că nu ştie nimic despre aceste ghiduri şi promitea că va demara o anchetă privind acest caz, pentru a determina dacă “nu cumva s-au scurs informaţii” dintre cei care au formulat subiectele propriu-zise. Deci, e clar…
Dacă nu aţi fost atenţi anii trecuţi, măcar de curiozitate, la procesul pre-bac, bac şi post-bac, aflaţi acum că şi anul acesta cei care şi-au procurat aceste “ghiduri” vor lua o mare şi sănătoasă ţeapă. Nu o zic eu, ci o zic foştii liceeni care au luat-o-n freză de-a dreptul. Cum aşa? Simplu: elevii se vor pregăti temeinic pe aceste noi subiecte rezolvate prin ghidurile de bac, vor spera că le va pica un subiect la care au învăţat bine răspunsurile… şi cu trei săptămîni înaintea primului examen scris la lb. română, Ministerul va emite o nouă grilă de variante cu nişte subiecte radical diferite de cele pînă atunci susţinute ca fiind oficiale şi definitive. Deci, ghidurile nu vor mai fi decît simplă maculatură, iar stresul printre elevi va creşte pe măsură ce săptămînile vor trece.
Bine, dar să nu generalizăm. Unele edituri anunţau apariţia acestor ghiduri undeva după 15 martie a.c., la o dată oarecum civilizată faţă de alte apariţii aşa-zise “oportuniste”.
Şi ca să încheiem într-o notă optimistă: elevii de a XII-a din mai multe colegii naţionale şi licee din Capitală şi din provincie au intrat pe http://www.petitieonline.ro/ şi au semnat această petiţie, plîngîndu-se că subiectele de bac, la matematică, proaspăt lansate sînt mult prea grele. Deja petiţia, adresată Ministerului Educaţiei, a adunat mai bine de 5.000 de semnături ale liceenilor. Ei au reuşit să dovedească Ministerului că subiectele de la matematică sînt peste nivelul mediu al unui elev de clasa a XII-a. Ca urmare, Ministerul se arată benevolent în a modifica subiectele cu pricina, anunţînd noile variante la disciplina matematică în decursul lunii aprilie. Autorii acestor ghiduri susţin elevii în cauza lor, desigur, asta după ce o mare parte din ghidurile de mate au fost deja achiziţionate din librării şi de la tarabe.
În concluzie, ghidurile de bac pentru matematică (M1 şi M2) au mari şanse să nu mai fie utile. Iată demonstraţia!
A. Gabriel Ban
RUBRICA ANTI VERSUS CONTRA
Datul cu Bacul…
Fiind o experienţă pe care o trăieşti doar odată în viaţă, asta dacă nu pici pentru la toamnă, bac-ul trebuie formulat şi organizat în aşa fel încît să-l poţi ţine minte toată viaţa. La aceasta se gîndesc şi aceia care, an de an, au pus subiectele pe banca liceenilor care aspirau la o facultate. Anual auzim prin presă scandaluri care mînjesc “instituţia” bacalaureatului, scandaluri cu elevi nemulţumiţi, cu profesori mituiţi, cu subiecte “secrete” ce apar ca prin minune pe net sau tipărite la colţu’ străzii. Chiar că-i o experienţă unică!
Cel mai la modă scandal este acela cu “afacerea ghidurilor de la bacalaureat”. O “afacere”, după cum a fost botezată de presa autohtonă, care se pare că dă bani frumoşi celor ce o “gestionează”. Problema a apărut la trei zile după ce variantele de subiecte au fost postate pe site-ul Ministerului Educaţiei. De fapt, problema venea “îmbrăcată” într-o haină de “soluţie” la necesităţile elevilor de an terminal, sub forma minunatelor ghiduri de bac; ghiduri care ar fi iluminat elevul încercat de învăţătură, prin expunerea rezolvărilor tuturor variantelor noi de bac emise de Minister… cu trei zile în urmă.
Acum, punînd o întrebare retorică: dacă Ministerul a dat publicităţii subiectele de bac azi (să zicem luni), este posibil ca azi dimineaţă să dai jos de pe net variantele, să stai pînă marţi după-amiază (fără să dormi) ca să rezolvi variantele la toate materiile de la bac, iar marţi seara spre miercuri dimineaţa să tipăreşti la greu mii de ediţii pe toate variantele şi materiile… şi să ai pretenţia să fie şi corecte răspunsurile? Este fizic posibil aşa ceva? Nu vă miroase a peşte mort, dragi colegi? Ei bine, da! După cum bine au observat mai toate ziarele din acele zile, afacerea a mers pe sistemul “eu le fac (subiectele), eu le rezolv, eu le vînd rezolvate”.
Scandalul nu a avut cum să nu izbucnească. „Am întrebat cum e posibil ca la cîteva zile de la anunţul Ministerului s-au şi publicat cărţile cu rezolvări, dar nu am auzit nici un răspuns”, spune Mihaela Gună, preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Părinţilor, citînd din ziarul Cotidianul. Sistemul funcţionează brici, autorii subiectelor de bac, conform surselor din presă, făcînd bani frumoşi în fiecare an de pe urma elevilor şi a părinţilor acestora. „Părinţii şi profesorii sînt anunţaţi imediat de aceste culegeri, iar în două-trei săptămîni editurile le şi livrează în şcoli. Noi avem intereseul să le cumpărăm pentru că enunţurile de la probleme dau naştere la interpretări şi aceste rezolvări sînt necesare pentru a fi siguri că soluţia este agreată de corectori”, explică Liliana Spinulescu, consilier la Federaţia Părinţilor, pentru acelaşi ziar susnumit. Zvetlana Preoteasa, secretar de stat al învăţămîntului preuniversitar, declara că nu ştie nimic despre aceste ghiduri şi promitea că va demara o anchetă privind acest caz, pentru a determina dacă “nu cumva s-au scurs informaţii” dintre cei care au formulat subiectele propriu-zise. Deci, e clar…
Dacă nu aţi fost atenţi anii trecuţi, măcar de curiozitate, la procesul pre-bac, bac şi post-bac, aflaţi acum că şi anul acesta cei care şi-au procurat aceste “ghiduri” vor lua o mare şi sănătoasă ţeapă. Nu o zic eu, ci o zic foştii liceeni care au luat-o-n freză de-a dreptul. Cum aşa? Simplu: elevii se vor pregăti temeinic pe aceste noi subiecte rezolvate prin ghidurile de bac, vor spera că le va pica un subiect la care au învăţat bine răspunsurile… şi cu trei săptămîni înaintea primului examen scris la lb. română, Ministerul va emite o nouă grilă de variante cu nişte subiecte radical diferite de cele pînă atunci susţinute ca fiind oficiale şi definitive. Deci, ghidurile nu vor mai fi decît simplă maculatură, iar stresul printre elevi va creşte pe măsură ce săptămînile vor trece.
Bine, dar să nu generalizăm. Unele edituri anunţau apariţia acestor ghiduri undeva după 15 martie a.c., la o dată oarecum civilizată faţă de alte apariţii aşa-zise “oportuniste”.
Şi ca să încheiem într-o notă optimistă: elevii de a XII-a din mai multe colegii naţionale şi licee din Capitală şi din provincie au intrat pe http://www.petitieonline.ro/ şi au semnat această petiţie, plîngîndu-se că subiectele de bac, la matematică, proaspăt lansate sînt mult prea grele. Deja petiţia, adresată Ministerului Educaţiei, a adunat mai bine de 5.000 de semnături ale liceenilor. Ei au reuşit să dovedească Ministerului că subiectele de la matematică sînt peste nivelul mediu al unui elev de clasa a XII-a. Ca urmare, Ministerul se arată benevolent în a modifica subiectele cu pricina, anunţînd noile variante la disciplina matematică în decursul lunii aprilie. Autorii acestor ghiduri susţin elevii în cauza lor, desigur, asta după ce o mare parte din ghidurile de mate au fost deja achiziţionate din librării şi de la tarabe.
În concluzie, ghidurile de bac pentru matematică (M1 şi M2) au mari şanse să nu mai fie utile. Iată demonstraţia!
A. Gabriel Ban
RUBRICA ANTI VERSUS CONTRA
Anti-România
Încep articolul menţionând că pe construcţia „a te naşte în România” ar trebui pus un semn cu „nu încerca aşa ceva acasă”. A te naşte într-o anumită ţară presupune că indirect se va încerca să ţi se insufle anumite obiceiuri ale oamenilor ce înainte au trăit în ea. Fără alt motiv în afară de cel că asta făceau cei ce au eliminat excremente înaintea ta. Fără logică, fără coerenţă. Prima chestie care ţi se transmite în mod natural odată cu certificatul de naştere este miserupismul. Acesta poate fi întâlnit în toate nivelurile sociale cât şi în toate straturile de existenţă. Miserupismul este peste tot: la stăpânii care îşi lasă patrupedele să îşi face nevoile chiar în faţa aleii unui bloc; miserupismul se regăseşte în ideea că „de sâmbată e concediu deci nu mergem vineri, dar stai că dacă nu mergem vineri de ce să mergem şi joi la muncă?”; în toleranţa cu care se acceptă legi stupide impuse fără consultări. I-a consultat cineva pe români dacă vor să intre în Uniunea Europeană? Nu. I-a consultat cineva pe români dacă vor taxa auto? Nu. Au protestat românii? Nu. Poate doar după ce televiziunile au găsit de cuviinţă să îşi facă audienţă dintr-o campanie anti-taxă. Ni se rupe că orice serviciu public presupune nişte nervi foarte relaxaţi; ni se rupe că toate produsele ce ne sunt oferite sunt de o calitate net inferioară celor din restul Uniunii Europene; ni se rupe de pasiuni, ni se rupe de hobby-uri şi de oamenii care trag să ajungă undeva; ni se rupe dacă cineva este agresat lângă noi, ni se rupe dacă cineva este jefuit (nimeni nu sare să îl ajute).
Suntem obişnuiţi să ne formăm după asemănarea României. Suntem obisnuiţi să acordăm credit unei instituţii învechite cum este Biserica; să avem încredere în Biserică şi să ţinem morţiş să păstrăm icoanele în şcoli. Pentru ce? Pentru un motiv cu adevărat puternic? Nu. Pentru că aşa se cade. Pentru că „într-o ţară plină de corupţie în care toată lumea minte şi fură, măcar să avem religia”. Exact aceeaşi mentalitate ca pe la 1500, când turcii atacau, boierii furau, domnitorul era despot şi oamenii aveau doar religia. Adică nimeni nu se gândeşte că, în loc să conserve (mai rău ca „my precious” din Lord of the Rings) o instituţie depăşită, să schimbe situaţia, să capete lucrurile pe care nu le au?
Una din altele caracteristici pe care le poţi căpăta, lăsând România să te modeleze, este aceea de a te considera oarecum inferior celorlalţi şi tocmai de aici tendinţa de a intra mereu în rândul lumii. Întâi, pornind de la ideea victimizării: biata ţară a fost mereu între imperii, mereu atacată de vecinii răi şi barbari, o oază de religie într-o mare de necredinţă, o oază de latinitate într-o mare slavă. Şi, pornind de la ideea asta, încercăm să glorficăm diferiţi oameni, încercăm să-i impunem între celelalte valori europene sau mondiale. Să fim serioşi. În afară de cei cu adevărat avizaţi, cine a auzit de Eminescu în Europa? În plus bietul om era cam emo. Majoritatea poeziilor lui se desfăşurau cu el singur într-o pădure, pe malul unui lac unde visa la o iubire imposibilă. În plus, s-ar zice că suntem cel mai glorios popor din lume, care are nevoie să îşi conserve marile valori care l-au dus departe. Astfel nu se explică de ce la televizor este în plină rotaţie o melodie în care un tip se întreabă retoric, într-un limbaj explicit vulgar, cum şi-ar putea lăsa copiii să vadă doi bărbaţi sărutându-se pe stradă? Ori de ce încă se consideră că bătaia este ruptă din rai. Căci dacă o femeie este bătută pe stradă, sub ochii trecătorilor majoritatea se gândesc că este vina ei. Sau de ce aceeaşi politicieni sunt votaţi prin rocadă de vreo 17 ani încoace. Sau de ce încă se consideră că etniile naţionale sunt de vină pentru stadiul în care a ajuns ţara asta şi încă se foloseşte expresia „dacă nu eşti cuminte vine... şi te fură”.
Nimeni nu se gândeşte că poate toată acceptarea asta, de a te lăsa fabricat în România, de a-ţi apăra orbeşte ţara, chiar atunci când nu ai niciun motiv pentru asta, face ca lucrurile să meargă atât de prost. Poate că toţi ar trebui să ne rupem eticheta cu „made in Romania”.
Oana Rucă
Suntem obişnuiţi să ne formăm după asemănarea României. Suntem obisnuiţi să acordăm credit unei instituţii învechite cum este Biserica; să avem încredere în Biserică şi să ţinem morţiş să păstrăm icoanele în şcoli. Pentru ce? Pentru un motiv cu adevărat puternic? Nu. Pentru că aşa se cade. Pentru că „într-o ţară plină de corupţie în care toată lumea minte şi fură, măcar să avem religia”. Exact aceeaşi mentalitate ca pe la 1500, când turcii atacau, boierii furau, domnitorul era despot şi oamenii aveau doar religia. Adică nimeni nu se gândeşte că, în loc să conserve (mai rău ca „my precious” din Lord of the Rings) o instituţie depăşită, să schimbe situaţia, să capete lucrurile pe care nu le au?
Una din altele caracteristici pe care le poţi căpăta, lăsând România să te modeleze, este aceea de a te considera oarecum inferior celorlalţi şi tocmai de aici tendinţa de a intra mereu în rândul lumii. Întâi, pornind de la ideea victimizării: biata ţară a fost mereu între imperii, mereu atacată de vecinii răi şi barbari, o oază de religie într-o mare de necredinţă, o oază de latinitate într-o mare slavă. Şi, pornind de la ideea asta, încercăm să glorficăm diferiţi oameni, încercăm să-i impunem între celelalte valori europene sau mondiale. Să fim serioşi. În afară de cei cu adevărat avizaţi, cine a auzit de Eminescu în Europa? În plus bietul om era cam emo. Majoritatea poeziilor lui se desfăşurau cu el singur într-o pădure, pe malul unui lac unde visa la o iubire imposibilă. În plus, s-ar zice că suntem cel mai glorios popor din lume, care are nevoie să îşi conserve marile valori care l-au dus departe. Astfel nu se explică de ce la televizor este în plină rotaţie o melodie în care un tip se întreabă retoric, într-un limbaj explicit vulgar, cum şi-ar putea lăsa copiii să vadă doi bărbaţi sărutându-se pe stradă? Ori de ce încă se consideră că bătaia este ruptă din rai. Căci dacă o femeie este bătută pe stradă, sub ochii trecătorilor majoritatea se gândesc că este vina ei. Sau de ce aceeaşi politicieni sunt votaţi prin rocadă de vreo 17 ani încoace. Sau de ce încă se consideră că etniile naţionale sunt de vină pentru stadiul în care a ajuns ţara asta şi încă se foloseşte expresia „dacă nu eşti cuminte vine... şi te fură”.
Nimeni nu se gândeşte că poate toată acceptarea asta, de a te lăsa fabricat în România, de a-ţi apăra orbeşte ţara, chiar atunci când nu ai niciun motiv pentru asta, face ca lucrurile să meargă atât de prost. Poate că toţi ar trebui să ne rupem eticheta cu „made in Romania”.
Oana Rucă
____________________________________________________
PRO-MANIA
România, o ţară pitorească dosită undeva în estul Europei. O ţară a contrastelor, a superstiţiei religioase, tărâmul vampirilor însetaţi de sânge de occidental sadea, statul lipit cu aracet de biserică, locul unde cimitirele sunt situate pe Strada Învierii iar macaralele zidite în clădiri şi nu în ultimul rând punctul de intersecţie al Orientului cu Occidentul. Unii preferă să îi zică Românika alţii tind s-o numească Tăngănika, unii o laudă, alţii o critică aspru, un lucru însă au toţi în comun: atunci când păşesc pe tărâm străin toţi poartă eticheta cu ştampila “Produs în România”. Deşi unii îi contestă importanţa adevărul este undeva la celălalt pol: eticheta este cea ce îţi garantează apartenenţa la un grup etnic, un anumit fundal cultural. Pe scurt fără ea nu ai identitate, iar un individ uman fără identitate, nu există şi este o piesă neintegrată în contextul social-cultural global. Aş mai adăuga şi imposibilitatea individului de a se raporta la alte culturi, astfel fiind prizonier în anonimitate, izolat de societate.
Oana, de ce oare am dubii citind argumentarea ta? Să fie oare elementele invocate de tine ca fiind specifice României? Ei bine, da. Pentru a reîmprospăta memoria cititorilor am să le reenunţ: miserupismul, discriminarea şi fanatismul religios. Draga mea colegă de redacţie, te informez că toate cele trei fenomene sunt specifice continentului european şi singurul lucru care diferă de la stat la stat este intensitatea fiecăruia. Astfel argumentarea ta este uşor desfiinţata. Sliha! (“pardon” în ebraică - asta pentru a-ţi dovedi că România este una dintre cele mai tolerante ţări din U.E. la capitolul minorităţi).
Scuzaţi-mi paranteza. Rămăsesem la eticheta “made in Romania”. Ce invocă şi ce impune în lume această etichetă? Răspunsul ar putea fi mai glorificator pentru poporul daco-roman decât v-aţi putea imagina. Brâncuşi, Eminescu, Prunariu, Odobleja, Paulescu, Coandă, Comăneci, Heliade, Ducadam sau cu alte cuvinte: penicilina, motorul cu reacţie, arta sculpturii, stiloul, arhitectura (stilul brâncovenesc), oina ( părintele baseball-ului), performanţă în gimnastică, bazele ciberneticii, o istorie a religiilor şi nu în ultimul rând motorul economic al regiunii începând cu 2007. Aceasta este imaginea României.
Cei ce însă preferă să adopte o atitudine ostilă faţă de Românika sunt rugaţi să se mute pentru o lună în orice ţară străină. Pentru cei mândri de eticheta lor am un alt mesaj:
fraţilor haideţi la muncă! Avem o ţară de construit şi nu va fi deloc uşor.
Şi nu uitaţi România suntem noi, deci de noi depinde ce etichetă purtăm în lume. Munca depusă de generaţiile trecute merită un act de responsabilitate din partea noastră, nu neapărat din respect pentru ei, ci pentru noi şi pentru copiii noştrii.
Cultură, valori, culoare. România.
Andrei Dumitrache
ATDAT sau ANDAN….
Da. Şi eu am avut aceeaşi reacţie când am văzut prima oară aceste iniţiale. Am ridicat din umeri şi am întrebat în stânga şi în dreapta, m-am documenat şi am aflat că s-ar tarduce aşa: APROAPE TOTUL DESPRE APROAPE TOTUL sau APROAPE NIMIC DESPTE APROAPE NIMIC.
„Bine bine...” spuneţi voi acum, ca nişte cititori interesaţi, „l... dar lămureşte-ne!”.
Ei bine, aceste cuvinte foarte ciudat alese au o însemnătate deosebită; ele reprezintă într-o mare măsură nu doar o problemă de incertitudine la nivelul ştiinţei sau a filosofiei, ci a omului în general. Ce anume ştie omul cu adevărat din ceea ce crede el că ştie. Noi oamenii avem propriile adevăruri, adevărurile noastre relative, ce ţin de subiectivitatea noastră, de sistemul nostru de referinţe sau al societăţii imediat apropiate nouă: familie, colegi, prieteni etc.
În fond, aşa este şi românul clasic, cel căruia i s-au lăsat moştenire concepţii eronate într-o mare măsură, căruia i s-au întipărit anumite idei despre valorile sale, cultura sa, puterile sale şi istoria sa. (recomand Mihai Ralea - “Fenomenul românesc”, o broşură de câteva pagini care tratează această problemă a românului imatur din punct de vedere psihologic, social, educaţional sau cultural).
Dacă ar fi să dau câteva exemple de carenţă ale societăţii în care trăim cu toţii, fie că observăm aceste lacune, fie că nu, aş putea începe cu nivelul învăţământului şi cel al sănătăţii. În aceste două domenii de bază ale societăţii de pe întreg Globul există probleme efectiv ignorate. Apoi ar veni exemplele clasice, precum copiii abandonaţi, violenţa, românul în R.A.T.B., şi lista poate continua.
Însă revenind şi referindu-mă la ideile ATDAT sau ANDAN, consider că fiecare dintre noi crede că este capabil să cunoască totul şi când spun totul mă refer la cunoaşterea de sine, cunoşterea vecinului de palier care e un beţiv infect şi face copii pentru a le bea alocaţia, a cerşetorului fără picioare din colţul străzii care în loc să ceară bani poate să muncească, a unui copil delicvent care trebuie închis pentru că sigur mâine ajunge să ne omoare, sau a unui elev care este mai interesat de notele şi numărul absenţelor colegilor decât de propria situaţie şi aşa mai departe. Facem aceste lucruri fără a ne pune întrebări în legatură cu propria persoană şi, evident, fără încerca să găsim şi răspunsurile potrivite, sincere şi obiective. Dar NU… Aşa nu vom gândi niciodată, deoarece este mult mai simplu să critici pe altul, decât să-ţi faci autocritica, adică este mult mai uşor să judeci, decât să fii judecat. Este o trăsătură de caracter intrată în reflex, tipică şi involuntară, o problemă general umană, mai ales în România. Nu vom avea prea curând, sau poate niciodată, puterea intelectuală de a ne detaşa de celălalt, şi de a ne preocupa de propria persoană, propriul eu, propria personalitate. Întotdeauna va fi mai incitant să ne intereseze vecinul de palier sau colegul de clasă.
Teoria aceasta cu aproape totul despre aproape totul sau aproape nimic despre aproape nimic este valabilă şi la locul de muncă, în carieră. Nu ştiu câţi dintre voi aţi observat, dar unui doctor O.R.L.-ist îi poate foarte uşor să trateze pacientul şi de insuficienţă renală, sau un zugrav poate foarte degajat la dat sfaturi juridice; şi în ciuda faptului că habar nu au despre ce vorbesc şi chiar daca ar avea, nu sunt de competenţă să vorbească despre aşa ceva, ar fi în stare să facă orcie să te convingă de adevărul grăit.
Încă mai există oameni care preferă să ştie puţin din toate şi nimic bine, şi asta pentru ca românului îi place să fie un fel de robot de bucătărie, multifuncţional, dar care să nu ştie doar să stoarcă fructe şi să toace legume, ci să dea şi cu aspiratorul, să spele şi vase… şi de fapt, la o analiză se observă foarte uşor că nu excelează în nimic.
APROAPE TOTUL DESPRE APROAPE TOTUL sau APROPAE NIMIC DEPSRE APROAPE NIMIC înseamnă de fapt acelaşi lucru, şi anume tristul adevăr referitor la un procent considerabil de oameni care de fapt nu au nimic… nu au esenţă, nu au valori, nu au ceva clădit de ei, rezultat al propriei munci, ceva în afară de ce li s-a dat de Sus.
Poate, ca o contra-replică la ce am spus la început, aproape totul despre aproape totul sau aproape nimic despre apropae nimic ar fi: de la nimic despre nimic la totul despre totul… despre ceva… despre puţin.
Ioana Adam
.jpg){kind=link}